Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Corneliu Ciontu
Discurs
## Stimaþi colegi,
Una din marile virtuþi ale democraþiei este facultatea acesteia de a concentra lupta politicã într-un orizont temporal restrâns Ñ campania electoralã. O datã ce aceasta ia sfârºit, logica democraticã impune câºtigãtorilor sã uite pânã la urmãtoarea campanie electoralã competiþia politicã ºi sã se transforme în gestionari imparþiali ai administraþiei statale, în interesul tuturor cetãþenilor, indiferent de votul lor. Iar datoria menitã opoziþiei o cunoaºtem cu toþii: þinerea sub control a celor veniþi la putere ºi criticarea paºilor greºiþi fãcuþi în actul de guvernare. Acesta este, de altfel, ºi sensul pluralismului politic, deci al democraþiei reale. Respectarea acestei virtuþi a democraþiei explicã în bunã mãsurã succesul Occidentului, iar lipsa ei în fragilul spaþiu democratic românesc explicã eºecul nostru de pânã acum. Am înþeles cu claritate acest lucru în mandatul trecut, când o coaliþie fragmentatã nu a avut timp sã conducã þara din pricina unor absurde ºi nesfârºite lupte politice, ºi am crezut cã vom fi scutiþi de acelaºi jalnic peisaj, în actualul mandat, al Partidului Social Democrat. Dar ne-am înºelat.
Cu trei ani înainte de termenul sãu legal, pentru P.S.D., P.N.L. ºi UDMR, campania electoralã a început. Este o campanie aparte care nu-ºi propune consultarea electoratului, ci, în ultimã instanþã, debusolarea acestuia.
Scopul neobiºnuitei campanii este strict delimitat: îndiguirea politicã ºi electoralã a Partidului România Mare ºi a preºedintelui acestuia, senatorul Corneliu Vadim Tudor.
Motivul de suprafaþã al acestei inexplicabile acþiuni este pueril ºi uºor ridicol: faptul cã, în calitate de lider al principalului partid de opoziþie, domnul Corneliu Vadim Tudor ºi-a fãcut datoria de a critica puterea, ceea ce în originala democraþie româneascã, ca în orice totalitarism, este de neacceptat. Motivul de adâncime este însã altul ºi, în ultimã instanþã, îl ghicim cu toþii: Corneliu Vadim Tudor este unul dintre favoriþii viitoarelor alegeri prezidenþiale. Nimeni nu poate nega asta. Cu fiecare zi care trece, guvernarea social-democratã aratã mai imobilã, mai lipsitã de soluþii, mai incapabilã sã punã în practicã abundentele sale promisiuni electorale. Asta înseamnã de fapt cã fiecare zi apropie noi ºi noi simpatizanþi de P.R.M. ºi de Corneliu Vadim Tudor.
Partidul România Mare a arãtat în nenumãrate rânduri cã refuzã sã gândeascã în termenii unei lupte politice oarbe, accentuând necesitatea cooperãrii ºi oferind ºi sprijinul actualului partid de guvernãmânt. În zadar însã. Social-democraþii au optat pentru o luptã lipsitã de eleganþã ºi de sens, lansând un adevãrat rãzboi mediatic împotriva P.R.M. ºi a preºedintelui sãu, Corneliu Vadim Tudor.
O campanie electoralã a fost declanºatã. În cadrul acesteia, scopul scuzã mijloacele.
Este bine cunoscutã capacitatea lui Corneliu Vadim Tudor de a cuceri uºor prieteni pentru România în afara þãrii. Printr-o cunoaºtere admirabilã a culturilor ºi civilizaþiilor lumii, el spulberã oriunde în lume imaginea falsã pe care unii i-au cultivat-o. Soluþia a fost simplã: senatorului Corneliu Vadim Tudor i-a fost refuzat dreptul