Iulian Bulai

Stimată doamnă președinte,

Doamnelor și domnilor colegi parlamentari,

Declarația mea politică se numește „Ordonanța de urgență pentru copii și tineri”.

Trecem printr-o perioadă dificilă din punct de vedere politic. Cu regret am văzut cum la ceas de seară s-a încercat amputarea sistemului juridic în România. În același timp, mii de copii abandonați în România speră la o familie. După 27 ani de ani nu avem o legislație clară cu privire la adopțiile naționale și internaționale. Pe ei cine îi salvează? Cine îi grațiază din acest sistem care îi distruge emoțional?

Vă provoc la un test de empatie. Imaginați-vă pentru câteva minute ce înseamnă să fii un copil abandonat și nimănui să nu-i pese.

În România, aproximativ 57.000 de copii sunt incluși în sistemul de protecție specială și peste 50.000 de tineri au făcut parte din acest sistem de protecție a copilului. Acum asistăm la spectacolul degradării vieții, în mare parte din cauza dezumanizării, lipsei de empatie și dragostei față de om.

Îmi exprim indignarea și dezacordul față de modalitatea prin care Guvernul României, prin Ordonanța de urgență nr. 13/2017, a preferat să rezolve probleme de interes restrâns, ce vizează o mică parte a societății, uitând de tinerii și copiii abandonați, care fac parte, de asemenea, din societatea românească, și ignorând complet problemele cu care aceștia se confruntă. Mai mult, zilele trecute, Parlamentul a votat împotriva amendamentelor pe care le-am propus pentru dezvoltarea deprinderilor de viață independentă pentru cei 2.500 de tineri care părăsesc anual centrele de copii.

În ultimii patru ani, dintre cei 57.000 de copii instituționalizați, aproximativ 300 au murit din diverse cauze, niciodată investigate sau deplânse.

De asemenea, între 2011 și 2015 au murit peste 4.900 de persoane cu dizabilități instituționalizate, conform Centrului de Resurse Juridice.

Statistici dure arată că, în ultimii ani, în orfelinatele din România a murit un copil la fiecare cinci zile și, cu toate acestea, niciun guvern nu a propus vreun act normativ prin care să se aplice și să se respecte drepturile copiilor.

Așadar, de ce atâta grabă privind grațierea și nicio atenție acordată acestor copii, care sunt o resursă pentru viitorul țării?

În motivarea Ordonanței de urgență nr. 13/2017, actualul Guvern a argumentat că CEDO ne cere să reglementăm problema aglomerărilor din închisori, pentru că suntem amendați ca stat. Dar nu-i așa că CEDO nu ne amendează pentru faptul că exterminăm și abuzăm fizic și psihic copiii instituționalizați, fără protecție, că-i alungăm în canale și nu le oferim dreptul la viață?!

Prin măsurile luate recent, membrii Guvernului au transmis fără echivoc că aceste suflete – abuzate o dată de familie, prin abandon, abuzate a doua oară de sistem, prin angajații lipsiți de valori și norme morale – sunt abuzate încă o dată prin nepăsarea și indiferența guvernanților.