Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·7 aprilie 2009
Dezbatere proiect de lege · Trimis la votul final
Iosif Veniamin Blaga
Discurs
Stimată doamnă președinte, Doamnelor și domnilor colegi,
Vin astăzi în fața dumneavoastră pentru a susține următoarea declarație politică: „DN 7, un calvar pentru conducătorii auto și cetățenii municipiului Orăștie”.
DN 7, în traversarea municipiului Orăștie, reprezintă una dintre cele mai aglomerate rute din România, făcând legătura dintre granița de vest cu estul și sudul țării. Sectorul de drum DN 7, care traversează municipiul Orăștie, este sectorul de la km 360 – 367. Acest tronson a fost preluat în administrare conform Ordinului nr. 43/28.08.1997 de către Consiliul Local al Municipiului Orăștie, în data de 10.10.2006, după un șir lung de discuții și presiuni și cu promisiunea fermă de a fi repreluat de minister. Deși s-a intervenit cu numeroase adrese pentru preluarea lui înapoi, deoarece bugetul local nu putea suporta repararea capitală a tronsonului, prin Hotărârea Guvernului nr. 1.567/2007 numai tronsonul DN 7, care străbătea municipiul Deva, a fost preluat din nou în administrare de către Ministerul Transporturilor de atunci, acțiune, consider eu, rezolvată parțial și discreționar din motive politice.
Pe o distanță de 3,5 kilometri din acest sector, de o parte și de cealaltă a drumului, se află locuințe particulare ale căror fațade suferă degradări serioase din cauza traficului aglomerat, în special a autovehiculelor de mare tonaj, și din cauza stării proaste a căii de rulare.
De mai bine de jumătate de secol, pe acest tronson nu s-au executat lucrări capitale, ceea ce a condus la degradarea carosabilului. Locuitorii care sunt plasați în vecinătatea drumului se află într-o permanentă stare de stres și oboseală, trebuind să suporte cheltuieli deosebite pentru întreținerea caselor.
La fel de gravă este și problema autoturismelor avariate. Din cauza stării precare a carosabilului, multe mașini au fost avariate, lucru cunoscut și de Poliția municipiului. Mai mult, pe acest tronson au fost 680 de accidente soldate cu morți, șapte răniți grav și 15 răniți ușor, numai în anul 2008.
Problema DN 7 s-a acutizat la sfârșitul anului 2007-2008. Deoarece orice demers a rămas fără răspuns, în luna mai a anului 2008 repararea DN 7 a devenit subiectul unui miting la care au participat mulți dintre concetățenii noștri, vizibil iritați de lipsa de reacție a fostului Guvern față de solicitările transmise. Atunci, ca primar al municipiului Orăștie, am hotărât să aleg această formă de protest, urmând procedurile legale, intrigat fiind de promisiunea neonorată de domnul ministru Orban, de situația concetățenilor mei și, de ce nu, de imaginea României, parte integrantă a Uniunii Europene, care avea de suferit.
În urma acestui demers disperat, prin Hotărârea Guvernului nr. 500 din 14.05.2008, sectorul de drum național care traversa municipiul Orăștie a trecut din administrarea Consiliului Local Orăștie în administrarea Ministerului Transporturilor.