Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·29 noiembrie 2010
other · respins
Mircea Dan Geoană
Discurs
## Stimate colege,
## Stimați colegi,
Dragi prieteni,
„Sarcinile ce ne revin la vremi atât de grele nu le vom putea presta fără ca cetățenii să aibă putința desfășurării maxime a forțelor lor, deoarece libertățile interne ale cetățenilor trebuie să crească în raport direct cu sforțările externe ale statului. Nu se poate spera ca cetățenii fără drepturi și ținuți în întuneric sufletesc și în mizerie socială să devie stâlpi siguri ai unui stat modern, deplina libertate și egala împărtășire în puterea de stat a cetățenilor este singura bază solidă a dezvoltării unui stat.”
Aceste cuvinte au fost rostite pentru prima oară la Alba Iulia, acum 92 de ani, la 1 decembrie 1918, de către marele om de stat român și patriot român Iuliu Maniu.
Suntem astăzi la 92 de ani de la acel moment care a marcat destinul națiunii noastre. Suntem la 20 de ani după revenirea celebrării firești a acestei zile ca Zi națională a tuturor românilor, și poate că acest moment dificil pe care îl parcurge țara noastră ne-a făcut să fim mai dezbinați și mai lipsiți de speranță decât oricând altcândva.
Suntem, parcă, astăzi mai divizați, mai lipsiți de speranță și, din păcate, acest lucru începe să ne afecteze în relațiile dintre noi, cetățenii României, inclusiv cetățenii României de altă etnie decât cea română, pentru că la Alba Iulia, stimați
colegi care reprezentați UDMR-ul în Senatul României, în Parlamentul României, acolo s-au garantat drepturi egale pentru cetățenii României, indiferent de etnia lor.
Îndrăznesc să spun că în Senatul României astăzi am reușit, cu eforturi – și nu totdeauna ușor –, să păstrăm această atmosferă de unire atunci când apar subiecte importante.
Am încercat, în limita posibilului, și eu, și mai ales dumneavoastră, colegi și colege din toate culorile politice, să ne ridicăm deasupra acestei mlaștini, a acestui război româno-român, care riscă să ne afecteze în mod sever șansele dezvoltării de care vorbea Maniu acum 92 de ani.
Am crezut cu toții că momentul intrării în Europa și consolidarea alianței noastre de securitate cu partenerii euroatlantici vor fi însemnat, în mod automat, dezvoltare, progres, prosperitate, modernitate și respect pentru români și între români.
Mesajul meu către colegii mei și prietenii mei senatori și cred că mesajul nostru, ca instituție democratică fundamentală a statului român, este că nu avem voie ca deznădejdea și lipsa de speranță să ne întunece rațiunea. Suntem aici, indiferent de funcție, indiferent de poziția față de guvernare, oameni de stat și reprezentanți democratici ai națiunii române.
Mesajul meu către colegii senatori și mesajul meu către țară și către națiunea română, cei aflați în granițele actuale ale României, cei aflați departe de casă, cei de dincolo de Prut, care ieri ne-au dat o veste bună prin rezultatul alegerilor, care confirmă opțiunea europeană și proromânească a Republicii Moldova, și în numele acestora, este unul de speranță și de unitate.