Monitorul Oficial·Partea II·27 decembrie 2003
other
Alexandru Mircea
Discurs
Stimate domnule deputat,
Œn leg„tur„ cu interpelarea dumneavoastr„, prin care sesiza˛i o serie de aspecte negative din activitatea primarului comunei T„ureni, jude˛ul Mure∫, am onoarea s„ v„ comunic urm„toarele:
Organele de poli˛ie din cadrul Inspectoratului de Poli˛ie al Jude˛ului Mure∫ au Ónregistrat, Óncep‚nd cu anul 2001, mai multe sesiz„ri cu caracter penal Ómpotriva domnului primar sus-men˛ionat, o partea dintre acestea fiind deja solu˛ionate, Ón sensul confirm„rii de c„tre procuror a propunerilor de neÓncepere a urm„ririi penale.
Exemplific„m, Ón acest sens, dosarul 156/P/2001, av‚nd ca obiect pl‚ngerile unui grup de consilieri locali din comuna T„ureni, prin care se solicit„ cercetarea primarului acestei comune sub aspectul s„v‚r∫irii infrac˛iunii de abuz Ón serviciu, ∫i dosarul 84/P/2002, av‚nd ca obiect efectuarea de cercet„ri fa˛„ de primar, sub aspectul s„v‚r∫irii infrac˛iunii de trafic de influen˛„.
Œn dou„ dosare, respectiv 169/F/2001 ∫i 129/F/2001, organele de cercetare penal„ din cadrul Poli˛iei Ludu∫ au f„cut propuneri de trimitere Ón judecat„ a primarului Oltean Ovidiu sub aspectul s„v‚r∫irii infrac˛iunilor de abuz Ón serviciu contra intereselor publice ∫i fals intelectual.
Parchetul de pe l‚ng„ Judec„toria Ludu∫ a re˛inut vinov„˛ia men˛ionat„ Ón referatul de terminare a urm„ririi penale a domnului primar, precum ∫i a altor doi f„ptuitori, dar consider‚nd c„ faptele nu prezint„ un pericol social deosebit, a dispus s„ nu fie trimi∫i Ón judecat„, ci s„ li se aplice o sanc˛iune cu caracter administrativ.
Aceast„ solu˛ie a fost ulterior infirmat„ de c„tre Parchetul de pe l‚ng„ Curtea de Apel T‚rgu Mure∫, care a dispus reluarea urm„ririi penale fa˛„ de domnul Oltean Ovidiu, dosarul fiind Ón curs de solu˛ionare la Serviciul cercet„ri penale din cadrul Inspectoratului de Poli˛ie al Jude˛ului Mure∫.
Cu privire la dosarele aflate Ón curs de solu˛ionare, preciz„m c„ fa˛„ de primarul comunei T„ureni au fost efectuate cercet„ri sub aspectul s„v‚r∫irii infrac˛iunii de abuz Ón serviciu contra intereselor persoanelor, Ón dosarul 49/A/2003 la ALPJ Mure∫, Ón care s-a f„cut propunere de neÓncepere a urm„ririi penale, dosarul fiind Ónaintat Parchetului de pe l‚ng„ Tribunalul Mure∫.
De asemenea, pl‚ngerea domnului Bercea Remus, care a reclamat c„ Ón data de 18.11.2003 a fost amenin˛at de c„tre primarul comunei cu acte de violen˛„, face obiectul dosarului 28/P/2003, Ón care postul de Poli˛ie S‚nger, dup„ verificarea competen˛ei, a Ónaintat-o Parchetului de pe l‚ng„ Judec„toria Ludu∫.
Fa˛„ de cele men˛ionate mai sus, se poate observa c„ reclama˛iile Óndreptate Ómpotriva primarului comunei T„ureni au fost analizate de c„tre organele de poli˛ie, fiind solu˛ionate sau afl‚ndu-se Ón curs de solu˛ionare. Aspectele negative sesizate cu referire la activitatea domnului Oltean Ovidiu au f„cut, de asemenea, obiectul verific„rilor efectuate de Corpul de Control al Prefectului, care a sesizat Ón mod operativ organele abilitate cu cercetarea penal„, o partea dintre aceste sesiz„ri f„c‚nd obiectul dosarelor la care m-am referit.