Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·27 martie 2003
other · respins
Ionel Fleºariu
Discurs
## Stimate domnule deputat,
Prin interpelarea formulatã sesizaþi faptul cã prefectul judeþului Galaþi nu a revocat Hotãrârea nr. 8 din 12 aprilie 2002 a Consiliului Local Vânãtori, prin care a fost validat mandatul de consilier al domnului Patache Neculai.
Privitor la acest aspect, vã precizãm, domnule deputat, cã prefectul nu are competenþa legalã de a revoca o hotãrâre a unui consiliu local. Revocarea este instituþia juridicã potrivit cãreia un act administrativ este retras sau anulat de cãtre însuºi organul care l-a emis. În cazul analizat, dacã consiliul local în cauzã nu-ºi retrage sau nu-ºi revocã hotãrârea criticatã, singura cale legalã este acþiunea la instanþa de contencios administrativ, care se exercitã în condiþiile art. 33 din Legea nr. 215 din 2001. Prefectul nu poate impune revocarea.
Dupã fuziunea prin absorbþie realizatã între A.P.R. ºi P.N.L., în opinia noastrã, primul partid a dispãrut de pe scena politicã româneascã ºi o datã cu aceasta a dispãrut ºi lista cu supleanþii acestei formaþiuni politice. Aºa fiind, considerãm cã ar fi trebuit aplicate prevederile art. 77 alin. 9 din Legea nr. 70 din 1991, cu modificãrile ulterioare, în sensul cã trebuia validat mandatul supleantului de pe lista partidului care a obþinut cele mai multe voturi valabil exprimate.
Cu stimã, semneazã ministrul administraþiei publice, Octav Cozmâncã.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.