Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·20 iunie 2002
other · respins
Ionel Fleºariu
Dezvoltarea interpelãrilor ºi primirea de rãspunsuri la interpelãrile adresate membrilor Guvernului
Discurs
Stimate domnule deputat,
Referitor la interpelarea formulatã prin care sesizaþi modul de gestionare a banilor publici, precum ºi situaþia în care a ajuns datoritã pierderii unor procese Primãria Comunei Hoghiz, judeþul Braºov, precizãm cã aceasta, interpelarea dumneavoastrã, a fost transmisã prefectului judeþului Braºov pentru a dispune o cercetare amãnunþitã asupra celor semnalate în interpelare.
Concluziile ce se vor desprinde în urma cercetãrii ce se va efectua vi le vom comunica ulterior. Doresc însã sã precizez de pe acum cã Ministerul Administraþiei Publice nu are nici un fel de instrument legal la îndemânã pentru a dispune sau a lua mãsurile necesare pentru recuperarea banilor în cauzã. O asemenea operaþiune se poate face numai de cãtre Curtea de Conturi, aºa cum prevede legea, nicidecum de cãtre Ministerul Administraþiei Publice Locale. Vã promit însã cã, în mãsura în care vom primi rãspunsul de la prefect, vi-l vom prezenta, sã vedem, suntem ºi noi curioºi, cu ce rezultate se soldeazã ancheta care se va face acolo, repet, o anchetã administrativã ºi nicidecum penalã sau de altã naturã.
Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.