Monitorul Oficial·Partea II·15 noiembrie 2005
Dezbatere proiect de lege
Ion Preda
Discurs
Stimate domnule pre∫edinte, Stima˛i colegi,
Declara˛ia mea de ast„zi se intituleaz„ îGreva general„, profesorii ∫i reforma“.
F„r„ discu˛ie c„ salariile cadrelor didactice din Rom‚nia nu sunt decente. Œn aceast„ situa˛ie sunt ∫i func˛ionarii publici ∫i, cu siguran˛„, ∫i alte categorii de salaria˛i din sectorul de stat. Numai c„ sistemul de Ónv„˛„m‚nt este unul extrem de iner˛ial, iar cadrele didactice accept„ reforma numai declarativ. Fiecare accept„ reforma numai p‚n„ la poarta sa. Aceasta este realitatea.
Cine sunt liderii de sindicat? Sunt cei mai reprezentativi profesori? Cu siguran˛„, nu. Sunt, cu mici excep˛ii, aceia∫i din 1990. To˛i cer salarii mari, dar nimeni nu vorbe∫te de calitate. ™i atunci c‚nd ministrul ini˛iaz„ legea calit„˛ii, liderii sindicali o contest„.
To˛i sunt pentru descentralizare ∫i autonomia ∫colilor, dar c‚nd ministrul ini˛iaz„ o dezbatere pe aceast„ tem„ apar nemul˛umiri foarte mari. Cunosc sistemul de Ónv„˛„m‚nt din interiorul s„u ∫i vreau salarii mai mari pentru profesori, dar responsabilitate mai mare.
C‚˛i dintre noi pun accentul pe cre∫terea calit„˛ii educa˛iei, ca unul dintre elementele fundamentale ale reformei?
Am vaga impresie c„ sistemul de Ónv„˛„m‚nt este un sistem de cast„, ca ∫i cel din s„n„tate, un sistem f„r„ culoare politic„.
Am multe semnale din teritoriu c„ asupra cadrelor didactice s-au f„cut presiuni Ón direc˛ia particip„rii la greva general„.
Ca liberal, nu sunt de acord cu o grev„ general„ Ón Ónv„˛„m‚nt. Ar fi cel pu˛in imoral„ Ón acest moment. V„ mul˛umesc.
Dac„ p‚n„ acum am avut demonstra˛ia c„ politicul, Ón Rom‚nia, Ón anul 2005, dicteaz„ economicului, acum am avut-o ∫i pe cea a faptului c„ politicul, din partea Coali˛iei de guvernare, dicteaz„ justi˛iei, iat„, Ón numele unei prietenii vechi de 15 ani, Ón numele sacrific„rii deontologiei profesionale pe altarul solidarit„˛ii de partid, chiar ∫i atunci c‚nd, iat„, exist„ suspiciunea unor infrac˛iuni.
Ni se cere s„ Ón˛elegem c„ discu˛ia cu pre∫edintele Rom‚niei a durat de la ora 19 la ora 1 noaptea ∫i c„, de fapt, ea exprim„ Óngrijorarea despre situa˛ia creat„ Ón ˛ar„ prin — iat„ — re˛inerea domnului Patriciu. Ce alt„ demonstra˛ie mai este necesar„ pentru a Ón˛elege Óngrijorarea de care d„ dovad„ actuala Coali˛ie, prin liderul ei, c‚nd Ón ˛ar„ profesorii sunt Ón strad„, c‚nd Ón ˛ar„ minerii sunt Ón strad„, c‚nd se anun˛„ disponibiliz„ri a mai bine de 11 mii de oameni din sectorul minier, c‚nd mai bine de 100.000 din sectorul textil vor intra Ón ∫omaj p‚n„ la sf‚r∫itul anului, c‚nd mai bine de 3.000 de societ„˛i au dat faliment numai Ón cursul acestui an, c‚nd societ„˛i din sectorul exportului rom‚nesc stau la coad„ pentru a da faliment, a∫tept‚nd o strategie promis„ ∫i nerealizat„.
Domnul prim-ministru a ˛inut acum, c‚nd, iat„, b„tr‚nii pensionari stau la coad„ pentru a-∫i primi ra˛ia de medicamente lunar„, de a c„rei furnizare le depinde via˛a ca de un fir de a˛„, nefiind impresionat nici m„car de Óndemnul acestora: îS„ tr„i˛i bine pentru a face ∫i dumneavoastr„ diabet ∫i s„ ajunge˛i Ón situa˛ia s„ Ón˛elege˛i umilin˛a la care suntem supu∫i“.