Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 martie 2001
other · respins
Anghel Stanciu
Discurs
Stimate domnule preºedinte, aþi pus punctul pe _i_ ºi este bine cã aþi fãcut acest lucru, deoarece procedura de urgenþã, ca atare, în acest regulament, apare acum ca fiind relativ inutilã. Pentru cã din experienþa de circa o lunã ºi ceva de aplicare a regulamentului în sensul dezbaterii proiectelor de lege, timpul pe care-l necesitã fiecare lege pentru a fi aprobat aratã clar cã, de fapt, indiferent dacã este indicatã sau nu este indicatã procedura de urgenþã, practic noi le aprobãm de fapt în procedurã de urgenþã.
Votarea a 30 de legi sau maximum pe care l-am atins Ñ de 70 de legi, dacã nu mã înºel Ñ marþea trecutã, în timpul alocat acestora, aratã cã nici o procedurã mai urgentã decât cea care se întâmplã în fapt nu este.
Cred cã ar trebui, aºa cum s-a promis de atâtea ori, sã revizuim ºi în acest capitol regulamentul, el este în momentul de faþã în vigoare, dar chestiunea este urmãtoarea. O lege aflatã în dezbatere pe traseu în procedurã de urgenþã, care nu mai respectã nici un termen aferent procedurii de urgenþã din regulament, acea lege mai este în fapt în procedurã de urgenþã? Pãrerea noastrã este cã nu, domnule preºedinte, pentru cã nu s-a respectat nici termenul de 3 zile, nu s-a respectat nici includerea de urgenþã în cel mult, sã spunem, 7 zile cu depunerea raportului ºi aºa mai departe. Deci cred cã, în momentul de faþã, dacã nu puneþi piciorul în prag, domnule preºedinte, ca o lege în procedurã de urgenþã sã respecte canoanele procedurii de urgenþã, de la depunerea raportului ºi pânã la includerea pe ordinea de zi ºi dezbatere, acest capitol al ”procedurii de urgenþãÒ nu mai este actual.
Prin urmare, mi-am exprimat punctul de vedere asupra lui ºi, dacã dumneavoastrã acceptaþi ca formal sã fie în procedurã de urgenþã numai la dezbatere, ºi nu la discutarea în plenul comisiilor, Consiliul Legislativ sã dea raportul, cum spune, în 48 de ore ºi aºa mai departe, atunci veþi perpetua aceastã stare. Eu sper cã veþi bloca aceastã stare, domnule preºedinte, ºi cine nu a respectat, comisia care nu a respectat procedurile, atunci se pierde automat dreptul procedurii de urgenþã. Vã mulþumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.