Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 ianuarie 2001
other · retras
Anghel Stanciu
Discurs
## Stimate domnule preºedinte,
Am asistat la ºedinþe la care Grupul parlamentar P.D.S.R. cerea pauzã spre a se aduce stenograma, ca sã ºtim exact despre ce s-a discutat.
Afirm cu toatã responsabilitatea cã, în faza anterioarã, a fost în discuþie art. 98, referitor la dreptul consfinþit, dupã pãrerea noastrã, de punere în dezbatere a unor amendamente respinse conþinute în raport.
Acum mã refer expres, în baza art. 133 alin. 2, care-mi permite sã ridic oricând o problemã de procedurã, fãrã limitare, pe conþinutul art. 97.
Cu bunãvoinþa dumneavoastrã, dacã art. 98 l-aþi tranºat prin vot ºi noi ne-am supus majoritãþii, urmând sã uzitãm de cãile legale spre a vedea dacã am avut sau nu dreptate, în ceea ce priveºte art. 97, domnule preºedinte, ºi aici lucrurile nu sunt clare. Din punctul nostru de vedere sunt foarte clare. Dar în modul cum dumneavoastrã interpretaþi, nu ne convine. Art. 97, primul alineat: ”La discutarea articolelor la care s-au fãcut amendamenteÒ Ð deci nu spune cine, cum le-a fãcut Ð ”deputaþii pot lua cuvântul pentru a-ºi exprima punctul de vedereÒ Ð ceea ce este normal ºi firesc. Suntem un for de dezbatere ºi n-am venit sã facem aici play-back. ”De asemenea, poate lua cuvântul reprezentantul GuvernuluiÒ Ð de acord Ð ”sau al iniþiatoruluiÓ, deci cel care a propus amendamentul, ”ºi raportorul comisiei sesizate în fondÒ. Deci iatã trei actori, în afarã de deputat. Deci este clar cã în structura acestui text s-a fãcut distincþie între iniþiatorul amendamentului ºi, respectiv, deputat.
ªi acum vine alin. 2: ”Luarea de cuvânt a unui deputat cu privire la un textÒ Ð fãrã sã spunã la textul pe care l-a propus sau pe textul ... Ñ ”ce urmeazã a fi supus votului Camerei Deputaþilor are de regulã durata de 5 minute. La începutul dezbaterii proiectului de lege sau a propunerii legislative se poate stabili ºi o altã duratã a intervenþieiÓ.
Deci alin. 2 îl interpretez cã luarea de cuvânt a unui deputat Ð ºi eu sunt un deputat, ca ºi domnul deputat Hrebenciuc, ca ºi domnul deputat Bolcaº ºi aºa mai departe Ð poate sã spunã punctul de vedere asupra unui text. La înscrierea la cuvânt, cum a þinut neapãrat sã se precizeze plenul Ð ºi noi ne supunem plenului Ñ deci ”La înscrierea pentru a lua cuvântul în scopul dezbaterii unui proiect de lege, propunere, act ... ºi aºa mai departe ...., deputaþii vor preciza dacã sunt contra amendamentului sau prevederii textului supus dezbateriiÒ.
Concluzionez: conform noului regulament, orice articol sau alineat al unui articol, care are un amendament, se supune dezbaterii. Cel care nu are amendament ºi nu sunt obiecþiuni, nici nu se mai supune la vot, se considerã direct trecut.
Deci orice amendament sau subamendament care contrapune unui text iniþial se supune dezbaterii. La dezbatere are dreptul, conform Constituþiei, sã participe un deputat. Acest deputat are dreptul la 5 minute.
Domnule preºedinte, dacã noi am înþeles bine, urmeazã ca la articolele care sunt amendate de comisie, faþã de textul iniþial al Senatului, orice deputat are voie sã-ºi precizeze poziþia pro sau contra unuia dintre cele douã texte puse în discuþie. Vã rog sã ne permiteþi sã ne exercitãm acest drept.