Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 octombrie 2001
Dezbatere proiect de lege · respins
Mircea Ifrim
Discurs
Stimate domnule preºedinte de ºedinþã,
## Stimaþi colegi,
Aº dori sã atrag atenþia asupra unei probleme de principiu. Rolul Parlamentului este de a controla Executivul asupra aplicãrii legilor ºi de a veghea la aplicarea lor. Neaplicarea deliberatã a legii duce la false probleme, abãtând atenþia opiniei publice de la realele probleme ale þãrii.
Mi-aº permite sã dau câteva exemple de false probleme: emiterea unor ordonanþe de urgenþã în domeniul legilor organice Ð a stat zile întregi cap de afiº în ziare ordonanþa de urgenþã privind acreditarea unor facultãþi; ordonanþe prin care se anuleazã hotãrâri judecãtoreºti, deºi puterile în stat, conform Constituþiei, sunt separate Ð o hotãrâre a curþii de apel trebuie respectatã. În sfârºit, se culmineazã cu culpabilizarea senatorului Corneliu Vadim Tudor pentru declaraþii politice Ð aceste declaraþii, în fond, sunt o reluare a unor elemente apãrute în presã ºi îºi au justificarea în a cere unele clarificãri, cu atât mai mult cu cât pregãtirea atât a echipelor antitero, cât ºi a echipelor tero este aceeaºi ºi, deci, este firesc sã se cearã clarificãri. Cu atât mai mult apare surprinzãtor, întrucât art. 70 din Constituþia þãrii stipuleazã foarte clar cã senatorii ºi deputaþii nu pot fi traºi la rãspundere pentru opiniile politice exprimate.
Toate aceste lucruri þin cap de afiº, abãtând atenþia de la probleme reale care se pun.
Aº atrage atenþia asupra unor probleme ale sãnãtãþii poporului ºi m-aº referi la modul în care se face privatizarea ºi ajung sã se creeze anumite monopoluri. Trebuie sã vã informz, de pildã, cã prin faptul cã ”SicomedulÒ deþinea monopolul la producerea nitroglicerinei, iar, la ora
actualã, din motive pe care nu le discutãm, pentru cã sunt complexe, nu mai produce nitroglicerina, am ajuns sã importãm acest produs, ”NitromidÒ din Ungaria; ”NitroretardÒ, din Grecia ºi ”NitromagÒ din Germania.
Deosebirea este una singurã: nitroglicerina costa 6 mii de lei 20 de tablete, aceste produse costã peste 60 de mii de lei. Dacã referim acest preþ la venitul unui pensionar, ne vom da seama ce implicaþii are.
În acest moment, deci, în care se produc asemenea lucruri, ºi aº atrage atenþia asupra pericolului privatizãrii Institutului ”CantacuzinoÒ, care trebuie sã devinã institut de cercetare ºi dezvoltare, institut strategic, întrucât produce serurile ºi vaccinurile ºi, dacã, mâine, ne vom afla în situaþia de care vã spuneam, cu nitroglicerina, în care un monopol privat va produce vaccinul ºi va cere sume exorbitante ºi întârzieri, în momentul apariþiei unor epidemii (ºi ne-am confruntat în ultimii 5 ani cu 12 asemenea situaþii), lucrurile vor fi deosebit de grave.
Mi-aº permite sã subliniez necesitatea ca Parlamentul sã-ºi exercite controlul asupra Executivului, sã-ºi exercite funcþia sa, întrucât reprezintã instituþia democraþiei, ºi sã îºi aplece atenþia asupra marilor probleme, oprind asemenea false probleme care nu fac decât sã ne deconcentreze de la ceea ce stã în faþa þãrii.