Iftene Pop

Stimate domnule preºedinte, Doamnelor ºi domnilor deputaþi,

Vor fi, pe 7 septembrie 2000, 300 de ani de la unirea Bisericii Ortodoxe Române din Transilvania cu Roma. Am spus Biserica Ortodoxã Românã pentru cã, în realitate, a

fost vorba de întreaga Bisericã din Transilvania, excepþiile fiind nesemnificative.

Dupã cele douã rãscoale, ale lui Visarion Sarai ºi Sofronie de la Cioara, o parte a Bisericii a revenit la vechea stare de lucruri. Unirea din 7 septembrie 1700 a avut un rol excepþional în istoria românilor transilvãneni, în particular, ºi a românilor, în general. Tezele acestei miºcãri istorice, al cãror temei a fost pus de Inochentie Micu-Klein ºi apoi dezvoltat de corifeii ªcolii Ardelene, sunt, dupã cum se cunoaºte, urmãtoarele: 1) românii au origine daco-latinã, aspect notoriu astãzi, dar atunci nebulos; 2) ei au vieþuit ºi supravieþuit în Transilvania neîntrerupt, de cel puþin 1.700 de ani; 3) românii sunt cei mai numeroºi locuitori ai Transilvaniei; 4) românii suportã, datoritã numãrului lor, cea mai mare parte a dãrilor cãtre stat.

Aceste idei directoare au constituit începutul formãrii conºtiinþei naþionale, în accepþia modernã a termenului, pe de o parte, ºi au fost reluate ºi de cãtre românii din Muntenia ºi Moldova, pe de altã parte. Ele au prezidat toate marile evenimente ce au urmat în Transilvania, din punct de vedere românesc: celebrul Supplex Libellus Valachorum din 1971, când intelectualii români au demonstrat, de o manierã impecabilã, temeinicia drepturilor populaþiei autohtone; Revoluþia de la 1848, un adevãrat rãzboi de eliberare naþionalã; Memorandumul din 1891 Ð 1892, moment în care transilvãnenii s-au impus conºtiinþei democratice europene; Marea Unire de la 1918.

Adãugaþi la acestea: redarea numelui însuºi de români valahilor; introducerea alfabetului latin în scrierea noastrã; înfiinþarea primelor ºcoli, de la Blaj, în limba românã din istoria românilor din toate cele trei provincii; imnul naþional ”Deºteaptã-te româneÓ, compus de Andrei Mureºan, greco-catolic, sau chiar, într-o mãsurã, intrarea noastrã în Occident cu circa 300 de ani în urmã ºi pânã la rezistenþa eroicã a acestei Biserici, neegalatã de nici un alt cult, contra introducerii comunismului antinaþional în România, ca sã ne dãm mai bine seama de impactul extraordinar al Bisericii Greco-Catolice în destinul acestei naþiuni.

În ciuda acestor realizãri ori poate chiar din cauza reuºitei lor, Biserica Greco-Catolicã Unitã cu Roma a fost suprimatã în 1948 de cãtre puterea bolºevicã, iar bisericile ºi bunurile sale au fost date de duºmanul poporului român Bisericii Ortodoxe Române.

Din nefericire, nici la 10 ani de la cãderea comunismului aceastã nedreptate patentatã n-a fost soluþionatã în mod cuvenit ºi conform celui mai elementar principiu de echitate.