Cseke Attila-Zoltán

Stimate domnule președinte al Senatului, Stimate domnule președinte al Camerei Deputaților, Onorați reprezentanți ai misiunilor diplomatice* acreditate în România,

Doamnelor și domnilor senatori și deputați,

Aderarea României la Alianța Nord-Atlantică, la 29 martie 2004, a marcat un moment important în istoria postdecembristă a țării, un moment ce a însemnat o desăvârșire a politicilor de pregătire și apropiere a României de NATO, desfășurată pe perioada mai multor ani și mandate. A însemnat și o lungă probă de încercări. Încercări ce presupuneau credibilitate și încrederea de a fi parteneri loiali în cea mai puternică alianță politico-militară a lumii.

Aderarea României la NATO a fost urmată de aderarea la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, aceste două deziderate înfăptuite fiind și principalele două proiecte de țară, după sfârșitul regimului totalitar comunist în România.

Uniunea Democrată Maghiară din România a fost un actor activ în desăvârșirea acestora, care a susținut din anii ’90 cele două deziderate ca fiind expresia conectării țării la valorile occidentale.

NATO a fost și este un factor important de stabilitate și de securitate geopolitică în regiunea noastră tot mai încercată*, mai ales după agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, iar România și-a adus contribuția la consolidarea eforturilor de apărare într-un context internațional tot mai complicat, cu conflicte militare internaționale, regionale și locale.