Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·28 februarie 2023
other · respins
Beniamin Todosiu
Aprobarea modificării ordinii de zi
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată interes de grup · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Stimate domnule președinte de ședință,
Stimați colegi,
Declarația mea politică de astăzi poartă titlul: „Mii de familii din Munții Apuseni cer să li se respecte dreptul de a plăti conform legii facturile la energie*”.
Mii de familii din Munții Apuseni așteaptă de ani de zile să li se respecte un drept obținut prin lege: să plătească doar jumătate din costurile facturilor la electricitate. Legea este în vigoare în România de peste 25 de ani, însă foarte puțini dintre potențialii beneficiari se bucură de prevederile ei. Am mai semnalat această problemă în Parlamentul României și revin asupra ei, deoarece autoritățile par nepăsătoare față de drepturile acestor oameni*. Doar în județul Alba primăriile din zona Munților Apuseni au primit câteva mii de cereri în baza acestei legi, însă doar 16 au fost soluționate. În restul cazurilor, solicitările s-au blocat într-un hățiș birocratic sau în nepăsarea autorităților.
Prevederile legale în cauză sunt cuprinse în Ordonanța Guvernului nr. 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni