Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·15 februarie 2022
Declarații politice · respins
Beniamin Todosiu
Declarații politice și intervenții ale deputaților:
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 2 · justificare calificată binele comun · propunere alternativă
- Voce
- —
Discurs
Stimate domnule președinte de ședință, Stimați colegi*,
Declarația mea politică de astăzi vă supune atenției o temă extrem de importantă*: „Reforma administrativ-teritorială a României”.
România trebuie să demareze o reformă administrativteritorială prin care să reducă numărul de primării și să crească eficiența și calitatea serviciilor publice furnizate cetățenilor. În prezent, avem 3.228 de unități administrativteritoriale – 103 municipii, 216 orașe, 2.862 de comune, 41 de județe și șase sectoare ale municipiului București. Aproape 50% din UAT-urile din România au sub 3.000 de locuitori și peste 75% au sub 5.000 de locuitori. România are, astfel, una dintre cele mai fragmentate administrații locale de la nivelul Uniunii Europene.*