Dan-Cristian Popescu

Stimate domnule președinte de ședință,

Stimați colegi*,

Pe data de 16 martie 2020, în contextul pandemiei COVID-19, Președintele României a declarat că va institui starea de urgență. Starea de urgență reprezintă un ansamblu de măsuri excepționale de natură politică, economică și de ordine publică, aplicabile pe întreg teritoriul țării sau în unele unități administrativ-teritoriale, putând fi instituită în contextul existenței unor pericole grave actuale sau iminente privind securitatea națională ori funcționarea democrației constituționale sau iminenței producerii ori producerea unor calamități care fac necesară prevenirea, limitarea sau înlăturarea, după caz, a urmărilor unor dezastre.

Doi ani mai târziu de la instituirea acestei măsuri excepționale, România se găsește în continuare în mijlocul unor crize profunde. Chiar dacă pandemia pare că se apropie de final și aproape toate restricțiile au fost ridicate, efectele acesteia sunt devastatoare. Aș vrea să abordez doar două dintre acestea, două efecte pe care le consider cele mai importante.*

## Educația.

Un prim efect major al pandemiei a fost trecerea învățământului în sistem preponderent online. Închiderea elevilor și studenților în case și desfășurarea cursurilor în fața calculatorului sau tabletei s-au dovedit un eșec major, transpus într-o scădere fără precedent a calității educației și a rezultatelor obținute de copiii noștri. Deja aflat într-o scădere evidentă, procesul educațional s-a deteriorat din ce în ce mai mult.