Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Ovidiu Victor Ganț
Discurs
Stimate domnule președinte, Stimate colege,
Stimați colegi,
Evident că Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota în favoarea inițiativei.
Sigur că este un lucru bun și important, măcar din punct de vedere legislativ, să întărim coerciția! Singura chestiune care trebuie spusă este însă că de la prevederea legală până la aplicare e cale lungă. Noi ne facem datoria și adoptăm această lege – am aproape convingerea unei unanimități în ce-o privește –, dar, dacă cei chemați să urmărească modul cum se aplică, dacă operatorii nu vor fi și ei constrânși, la fel ca cetățenii, să pună la dispoziție logistica necesară – că degeaba încerc să adun deșeuri selectiv, dacă nu am unde s-o fac...
Deci toate aceste lucruri concură la o situație care, în momentul de față, este catastrofală. România are o gravă problemă din acest punct de vedere, dincolo de posibilele sancțiuni care ar putea veni din partea Comisiei. Însă această problemă gravă a societății presupune, după părerea mea, și o altă componentă.
Eu cred că, dincolo de o campanie de sensibilizare publică a cetățenilor, foarte mulți cetățeni nu conștientizează această problemă și nu iau măsuri pentru rezolvarea ei. Cred că ține și de un anumit nivel de educație. Or, cred că la nivelul sistemului de învățământ, la nivelul sistemului de educație, pornind de la cei mai mici copii, trebuie să se înțeleagă acest lucru!
Experiența altor țări în materie reprezintă un exemplu de bună practică. Deci nimeni nu s-a născut învățat, nimeni nu știe de la bun început ce are de făcut.
Deci cred că e nevoie de o acțiune concertată și în ceea ce privește coerciția, dar și în ceea ce privește educația. Și aici sigur că rolul revine administrației și componentelor Executivului.
Noi, ca parlamentari, nu putem decât să atragem permanent atenția că aceste lucruri trebuie să se întâmple. Vă mulțumesc frumos.
Și, așa cum spuneam, vom vota în favoarea acestui proiect de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.