Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 aprilie 2016
Declarații politice · respins
Ovidiu Victor Ganț
Discurs
## Stimate domnule președinte, Stimate colege,
## Stimați colegi,
Încep prin a spune că Grupul parlamentar al minorităților naționale va vota în favoarea acestui proiect de lege.
Domnule președinte al agenției, ne aducem aminte că am votat odată asupra acestui proiect, din două motive: 1 – pentru că a fost ziua în care a demisionat fostul Guvern și 2 – pentru că s-a încălcat grav, la vremea respectivă, procedura parlamentară, din dorința nejustificată de celeritate.
Poate că dacă am fi avut o dezbatere normală acele prevederi neconstituționale ar fi fost eliminate înainte de a ajunge la vot, dar e bine mai târziu decât niciodată.
Vom vota acum, după decizia Curții și reexaminarea legii, pentru că sperăm ca acest proces să se accelereze și să ajungă la bun sfârșit din punct de vedere administrativ.
Nu ne facem iluzii că din punct de vedere juridic nu vor continua procese în România, în următoarea sută de ani, pe acest subiect.
Pentru a înțelege însă dimensiunea chestiunii în limitele ei reale, și nu mitologia acreditată în opinia publică, am să vă furnizez un exemplu legat de solicitări de retrocedare ale unei minorități naționale, în cazul meu, ale minorității germane din România.
Din datele furnizate de ANRP Comisiei guvernamentale mixte România–Germania, care a avut sesiune săptămâna trecută, rezultă următoarele: au fost adresate 127 de cereri de retrocedare; din acestea au fost soluționate prin retrocedare în natură 8; s-au propus despăgubiri pentru 3; 9 mai sunt în examinare, iar restul de 107 au fost respinse sau nu au avut nicio finalitate, deci nu mai fac obiectul analizei agenției.
În consecință, repet, 11 din 127. Asta ca să se înțeleagă și să nu se mai continue cu propaganda de partid, legată de dimensiunea enormă a retrocedărilor către minorități. Sunt cazuri puține și marea lor majoritate nu grevează bugetul de stat, ci sunt retrocedări în natură. Aceasta este, de altfel, și natura solicitărilor noastre: retrocedarea în natură și nicidecum bani de la buget sub formă de despăgubiri.
Cu această convingere și sperând că am încheiat definitiv acest subiect mitologizat de către campania electorală prezidențială, vom vota în favoarea acestui proiect de lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.