Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 noiembrie 2018
Informare · adoptat tacit
Szabó Ödön
Discurs
## Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
O să votăm această inițiativă legislativă. Dar am venit să vă aduc aminte de o întâmplare cu privire la o altă instituție de învățământ pe care am înființat-o aici, în cadrul Parlamentului, cu un vot și a fost ulterior atacată la Curtea
Constituțională și declarată neconstituțională, spunându-se că se referă doar la o singură instituție.
Curtea Constituțională a spus că nu se poate da o lege pentru o instituție.
Și, doi, există o prerogativă de partajare a prerogativelor la nivelul instituțiilor publice.
Art. 32 din Constituția României se referă la învățământ. Nicăieri nu spune că, dacă Parlamentul dorește să înființeze o instituție de învățământ, fie ea preuniversitară sau universitară, nu o poate realiza.
În acest context, o să votăm această lege.
Și sunt curios: cei care au atacat, la momentul respectiv, inițiativa noastră de înființare a unei școli o vor ataca și pe aceasta sau nu? Pentru că în Constituție nu scrie nimic. Uitați-vă în art. 32!
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.