Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·26 martie 2018
Informare · informare
Szabó Ödön
Discurs
Stimate domnule președinte, Stimați colegi,
Vom vota această lege. Vom vota datorită faptului că această lege aduce anumite clarificări în acest hățiș, și nicidecum nu încurcă lucrurile.
Dați-mi voie să vă citesc din raport doar două amendamente care au rezolvat temerile societății civile care, la un moment dat, au fost ridicate în ceea ce privește câte manuale de bază vor fi.
Pagina 5 a raportului spune în felul următor: „În spiritul acestui principiu, se aprobă minimum două variante, maximum trei variante de manual școlar de bază.”
Și ce spunea doamna antevorbitoare nu este real, întrucât pe pagina 7 spune așa: „În situația în care se înregistrează o singură ofertă de manual școlar, variantă ce întrunește condițiile de calitate, doar atunci va rămâne acesta.”
Hai să o traducem, dacă nu ne înțelegem foarte clar. În cazul în care există doar o singură ofertă, acea ofertă este mai bună decât un manual inexistent.
Deci, dacă doar un singur manual va ajunge să fie evaluat, este mult mai bine să ajungă acel singur manual propus pe masa elevului decât niciunul, în momentul de față.
A doua chestiune foarte importantă. Da, pot fi argumente pentru a nu discuta de monopolul editurii. Dar nu putem să spunem că în momentul de față se îngustează concurența manualelor și a celor care concep manuale. Se realizează doar un singur lucru – se elimină intermediarul.
În momentul de față, se elimină intermediarul. Editura, în momentul de față, este un intermediar între cei care scriu manuale și cel care folosește acel manual în unitatea de învățământ.
Da, intermediar, în acest caz, este statul, care are obligația, conform Constituției, să asigure educația copiilor în România.
Și, da, statul, prin Constituție, are obligația să facă acest lucru gratuit și, prin lege, în învățământul obligatoriu, să ofere și manuale. Ceea ce, până în momentul de față, pe baza legislației în vigoare și pe baza concurenței care se tot clamează, nu s-a realizat.
Deci, în momentul de față, dacă o luăm de la capăt, această lege poate aduce o îmbunătățire, foarte clar. Legea actuală este ineficientă pentru minorități, dar și pentru majoritate.
Vom vota cu toată fermitatea această lege. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.