Biró Rozalia Ibolya

Stimate domnule președinte,

Titlul declarației politice este „«Școala Altfel» – de la teorie la practică”.

Acum trei ani s-a introdus în calendarul școlar programul „Școala Altfel”, o modificare care a stârnit bucuria tuturor actorilor implicați în educație: elevi, educatori, învățători, profesori și părinți.

Un alt tip de școală este o idee revoluționară pentru a determina copilul să iasă din rutina predatului clasic și a temelor zilnice. Motivarea introducerii acestei noutăți era „implicarea tuturor copiilor preșcolari/elevilor și a cadrelor didactice în activități care să răspundă intereselor și preocupărilor diverse ale copiilor preșcolari/elevilor, să pună în valoare talentele și capacitățile acestora în diferite domenii, nu neapărat în cele prezentate în curriculumul național, și să stimuleze participarea lor la acțiuni variate, în contexte nonformale”.

Au trecut trei ani de la implementarea unei săptămâni de „școală altfel” și fac un bilanț al activităților realizate în decurs de cinci zile anual.

La nivelul întregii țări multe activități au fost puse pe hârtie și au fost și făcute sau s-au bifat doar obiectivele stabilite prin numeroasele strategii elaborate de Ministerul Educației.

Trebuie menționat – și aduse mulțumiri – faptul că au existat în fiecare an activități creative, frumoase, în care profesorii și elevii s-au implicat cu drag, într-adevăr altfel decât se întâmplă în orele de curs.

„Să știi mai multe, să fii mai bun!” este titlul ediției din acest an, ediție elaborată în baza strategiei formate din 35 de puncte și subpuncte detaliate într-o anexă a ordinului de ministru cu privire la structura anului școlar. Teoretic, pare realizabilă la nivel global, dar de la teorie la practică distanța este enormă, mai ales în sistemul nostru de învățământ.

În primul rând, întrebarea este: care a fost rațiunea în baza căreia s-a decis ca cele cinci zile de „școală altfel” să fie chiar înainte de vacanță? Mulți dintre copii și părinți au interpretat că este, de fapt, o vacanță prelungită.

O altă dilemă se referă la motivarea deciziei ca această săptămână să fie în aceeași perioadă de timp pentru toate unitățile de învățământ la nivelul întregii țări. Mă gândesc dacă nu cumva ar fi trebuit ca fiecare școală să aibă libertatea de a-și organiza propria „săptămână altfel”, în decursul unui semestru sau al unui an școlar, tocmai pentru a da posibilitatea organizării activităților care sunt cele mai dorite și care ar însemna, într-adevăr, o „școală altfel” și care ar evita aglomerația, încercând să răzbim la lumină prin cultură și civilizație.

Constatăm că este singura săptămână din an când muzeele sunt pline, teatrele și sălile de cinema la fel. Dar oare n-ar trebui să fie vizitate marile și micile companii private pentru a crea o gândire sau o viziune pro-antreprenorială? Oare n-ar trebui să fie pline centrele de zi pentru copii și bătrâni, pentru a sensibiliza răspunderea socială? Oare n-ar trebui să existe activități comune cu copiii cu dizabilități, pentru a facilita incluziunea socială și alte activități care ar oferi posibilitatea copiilor noștri să-și găsească locul și rolul propriu în societatea românească de astăzi?