Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·26 septembrie 2005
other · respins
Mara R‚mniceanu
Aprobarea scoaterii de pe ordinea de zi a proiectului Hot„r‚rii privind Regulamentul Senatului
Discurs
Stimate domnule senator,
Referitor la Óntrebarea formulat„ de dumneavoastr„ Ón leg„tur„ cu modul Ón care este administrat Programul de acordare a biletelor de tratament balnear subven˛ionate de c„tre Casa Na˛ional„ de Pensii ∫i alte Drepturi de Asigur„ri Sociale, v„ supunem aten˛iei urm„toarele.
Problematica Óntreb„rii dumneavoastr„ intr„ Ón sfera de competen˛„ a Ministerului Muncii, Solidarit„˛ii Sociale ∫i Familiei, iar din materialul primit reiese c„ v-a˛i adresat ∫i domnului ministru Gheorghe Barbu, ministrul acestei MONITORUL OFICIAL AL ROM¬NIEI, PARTEA a II-a, Nr. 122/26.IX.2005
institu˛ii. f n s„ precizez c„ un r„spuns documentat ∫i punctual la Óntrebare ve˛i primi din partea Ministerului Muncii, Solidarit„˛ii Sociale ∫i Familiei.
Ce pot s„ precizez eu este faptul c„ biletele de trimitere la tratament balnear, Ón sistemul organizat de Ministerul Muncii, Solidarit„˛ii Sociale ∫i Familiei, respectiv Casa Na˛ional„ de Pensii ∫i alte Drepturi de Asigur„ri Sociale, sunt finan˛ate din bugetul asigur„rilor sociale de stat.
De asemenea, men˛iona˛i c„ Ón baza prevederilor art. 164 alin. 2 lit. b) ∫i alin. 3 din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii ∫i alte drepturi de asigur„ri sociale, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare, Casa Na˛ional„ de Pensii ∫i alte Drepturi de Asigur„ri Sociale a preluat Ón proprietate casele de odihn„ ∫i tratament balnear ale ˛„r„nimii, patrimoniul fostei Uniuni Na˛ionale a Cooperativelor Agricole de Produc˛ie ∫i patrimoniul fostei Uniuni Na˛ionale a Cooperativelor Agricole de Produc˛ie Me∫te∫ug„reasc„ ∫i al unit„˛ilor sale teritoriale. Aceste case de odihn„ ∫i tratament balnear ale ˛„r„nimii sunt organizate ca societate comercial„, fac parte din Societatea Comercial„ îTratament Balnear ∫i Recuperare a Capacit„˛ii de Munc„“ — T.B.R.C.M. — S.A., iar ac˛ionarul unic al acesteia este Casa Na˛ional„ de Pensii ∫i alte Drepturi de Asigur„ri Sociale, potrivit prevederilor art. 2 alin. 5 din Statutul Casei Na˛ionale de Pensii ∫i alte Drepturi de Asigur„ri Sociale, aprobat prin Hot„r‚rea Guvernului nr. 13/2004, cu modific„rile ulterioare. Potrivit prevederilor art. 7 punctul 1 litera j) din statut, casa, ca institu˛ie, îorganizeaz„ ∫i administreaz„ sistemul de trimitere la tratament balnear, precum ∫i programele recuperatorii“. Totodat„, precizez c„ aspectele privind respectarea legisla˛iei Ón domeniul concuren˛ei sunt atribu˛ii ale Consiliului Concuren˛ei, autoritatea administrativ„ autonom„ Ónvestit„ Ón acest scop, respectiv urm„re∫te aplicarea dispozi˛iilor legale ∫i a altor acte normative incidente Ón domeniul de reglementare al Legii concuren˛ei nr. 21/1996, cu modific„rile ∫i complet„rile ulterioare.
Mul˛umesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.