Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·10 iunie 2015
procedural · respins
Mariana Câmpeanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru 17
Discurs
## Stimați colegi,
Am avut foarte multe dezbateri atât în Senat, cât și la Camera Deputaților. Dacă în Senat nu s-a reușit, acolo s-a reușit creșterea alocațiilor pentru copii. Ideea care a stat până acum la baza protecției copilului a fost să ne îndreptăm atenția către cei care au, într-adevăr, nevoie. A fost și ideea mea să dăm alocații diferențiate, în funcție de veniturile părinților.
Iată, într-un fel, s-a rezolvat, dar aș vrea să vă spun că nu înțeleg, din nou, poziția Guvernului. Ce interesează dacă pe vouchere s-a dus părintele sau se duce copilul? Problema este ca de el să beneficieze familia. Ar trebui să acordăm aceste vouchere familiei, fie că se duce cu copiii, fie că-i trimite numai pe ei în tabără. Nu trebuie să găsim mereu chichițe ca să nu rezolvăm o problemă. Și, în general, familiile care nu au venituri vor beneficia de aceste vouchere și își vor trimite copiii în tabere.
Hai să introducem în acreditarea agenției să aibă și această posibilitate să acrediteze taberele și poate ar fi foarte bine. Nu e acesta un motiv să le respingem. Suma respectivă, oricum, se acordă. Că o folosește părintele sau că o folosește copilul, care este problema Guvernului? Nu înțeleg. Dacă tot se acordă suma, ce vă interesează pe dumneavoastră cum se folosește suma respectivă în familie? Dacă erați atât de interesați de refacerea capacității de muncă a persoanelor angajate, nu scoteați biletele de odihnă și tratament subvenționate de stat.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.