Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·24 septembrie 2018
legislative transmission · respins
Robert Marius Cazanciuc
Discurs
## Stimați colegi,
Am avut multe dezbateri în cadrul celor două comisii pe marginea acestui proiect de act normativ, care transpune o directivă privind combaterea spălării banilor.
Am încercat să ținem un echilibru între spiritul acestei directive și a evita un _copy-paste,_ care nu face altceva decât..., la un moment dat, să pună în dezbatere mai mult decât este cazul modul în care statul își protejează anumite valori fundamentale. Au fost în jur de 20 de amendamente admise de la toate grupurile parlamentare. Credem că la finalul acestor dezbateri avem un act normativ închegat, în spiritul Directivei privind combaterea spălării banilor și prevenirea terorismului.
Proiectul inițial încerca să aducă în procedurile acestui oficiu chestiuni care n-au legătură cu spiritul directivei, extinzând, din păcate, sfera de aplicare și la alte categorii de presupuse fapte care nu au legătură cu ceea ce ne cere
directiva. De aceea au fost în jur de 20 de amendamente admise și cam tot atâtea amendamente respinse.
Cele două comisii vă propun un raport de admitere, cu amendamente admise și respinse. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.