Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 februarie 2015
procedural · adoptat tacit
Nicolae Vlad Popa
Aprobarea programului de lucru al Senatului pentru perioada 23–28 februarie a.c
Discurs
## Stimați colegi,
Am avut privilegiul să votez și în 2002 legea care, la vremea respectivă, a produs efectele, cel puțin al dezincriminării art. 200 din fostul Cod penal. Atât de înjurați am fost atunci pentru că am susținut un lucru cât se poate de firesc, ca cei care nu fumează să aibă respectul..., să primească prin lege respectul cuvenit și să fie protejați, într-un fel, să zicem, legal, dat fiind faptul că, pe undeva, doamna senator are dreptate. Din 2002, legea nu se respectă. Acesta este un lucru pentru care Guvernul ar trebui să cadă, undeva, pe gânduri și să ia măsuri de respectare a legii.
Dar legea aceasta este bună și, pentru că eu am trecut și am fost fumător, mi s-a explicat... Da, am fost fumător, am fumat două pachete pe zi, dar m-am lăsat, pentru că mi-am dat seama că-mi fac singur rău și am făcut niște calcule la vremea respectivă. Într-adevăr, pentru țara aceasta, cetățenii României, care fumează foarte mult, cheltuiesc – și faceți acest calcul și o să vedeți –, cheltuiesc mai mult decât bugetul Apărării și al Ministerului de Interne la un loc, deși sunt, în general, oameni săraci sau, mai bine zis, cu situație materială precară.
Totuși, există această cheltuială, pentru că viciul, mă rog, cu cheltuială se ține. Și, atunci, trebuie să existe, pe undeva, o reacție. Nu putem să facem bine cuiva, facem cu legea, pentru că, gândiți-vă, costurile pentru sistemul de sănătate, până la urmă, pentru bugetul țării, care de la tratamente până la pensii de boală și alte efecte care se manifestă la nivelul familiilor respective, până la urmă, sunt plătite de noi toți. Și cred eu că, în primul rând, această reglementare, dar și reglementările din Legea nr. 349 din 2002 trebuie respectate, dacă vrem să ne respectăm.
Iar în legătură cu ceea ce a spus doamna senator, într-adevăr, în Senat, nu există un exemplu pozitiv, poate, din contră.
Haideți să devenim un exemplu pozitiv și un prim pas ar fi ca doamna senator să se lase de fumat!
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.