Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·2 iunie 2010
other · adoptat
Mircea Dan Geoană
Discurs
## Stimați colegi,
Am să dau cuvântul și celorlalți colegi, fără niciun fel de problemă, dar întrebarea pe care am să v-o adresez – și este o întrebare pe care o adresez instituțional – este următoarea: dacă nu avem astăzi o decizie, un vot și o discuție, inclusiv pe raportul Comisiei juridice de numiri, disciplină, imunități și validări, inclusiv pe lucrurile care deja au început să fie schimbate pe acest subiect, atunci când?
Riscăm ca ziua de luni, care este foarte posibil să fie o zi de angajare a răspunderii Guvernului, cel puțin aceasta este propunerea Executivului, să nu ne permită să avem un plen în care să discutăm acest subiect, ceea ce înseamnă că intrăm într-o situație absolut penibilă: pe 7 iunie 2010 expiră termenul de mandat pentru actualii judecători.
Cei de la Camera Deputaților au avut ieri un vot. Că și acolo a fost o dispută cu privire la interpretarea rezultatului, este altceva.
Dar stau și vă întreb, și mă adresez tuturor liderilor de grup și tuturor colegelor și colegilor senatori: ne putem oare permite riscul să nu avem o discuție și să nu tranșăm prin votul majorității această problemă? Aceasta este întrebarea pe care v-o adresez.
Pentru că se pare că se dorește să se intre pe fond, deja a fost o observație din partea Grupului parlamentar al PDL cu privire la raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări, domnul Hașotti la fel. Domnul Greblă se pregătește, ceilalți colegi se pregătesc pe aceeași temă, da?
Nu este mai normal să intrăm pe fondul problemei, s-o discutăm și prin vot să o tranșăm? De ce ne cramponăm de acest subiect? Acest lucru aș vrea să vă întreb.
Am să-l invit pe domnul Greblă, pentru că au fost făcute referiri repetate la raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunități și validări și după aceea... ( _Intervenție neinteligibilă din sală.)_
Toată lumea este pe procedură în acest moment, stimați colegi.
Domnul Greblă, microfonul 4.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.