Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 martie 2014
procedural · respins
Varujan Vosganian
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Stimați colegi,
Am să spun, în debut, ceva care s-ar putea să vă surprindă și care are o anumită incidență cu proiectul nostru de lege.
Dumneavoastră știți că, de câțiva ani, în România nu s-a mai privatizat nimic? Dumneavoastră știți că, exceptând vânzarea unor active prin bursă – mă refer la Nuclearelectrica, de pildă –, în România statul nu a mai cedat dreptul majorității sale?
În anul trecut am făcut o listă lungă de companii care ar trebui privatizate și, în dialogul cu Fondul Monetar Internațional, am solicitat să se introducă în acord o propoziție potrivit căreia Guvernul, din care făceam parte, se angajează ca, până la sfârșitul mandatului, să privatizeze absolut toate companiile la care este majoritar, cu excepția nucleului de apărare și a unor active din domeniul energetic. Fondul Monetar Internațional a acceptat punctul meu de vedere, dar, în dialogul final cu alți colegi de-ai mei, miniștri, aceștia au cerut cu insistență ca propoziția respectivă să fie scoasă din documentul final, astfel încât Guvernul nu și-a mai asumat niciun angajament.
Deci țineți minte acest lucru: de câțiva ani buni, statul român nu a mai cedat pachete majoritare de acțiuni. A avut câteva tentative – CupruMin, de exemplu, CFR Marfă – eșuate.
De aceea, atrag atenția asupra faptului că inclusiv la noi, la Comisia economică, ar trebui să facem o analiză asupra blocajului acesta, practic, generalizat, în ceea ce privește privatizările. Chiar și atunci când se privatizează o companie, practic, în lichidare, cum a fost cazul Aversa, a existat o rezistență uriașă din partea opiniei publice, din partea administrației, inclusiv a AVAS, care trebuie să vă spun că, în loc să își exprime satisfacția că s-a găsit un cumpărător, a dat fuga și a cerut judecătorului sindic să anuleze licitația, astfel încât să fim siguri că Aversa se va distruge.
## Acum trec la proiectul acesta.
Proiectul acesta, în derularea sa, nu face decât să repete această indiferență, ca să nu-i spun dispreț, pe care autoritățile române, în decursul ultimilor ani, au manifestat-o pentru procesul de privatizare. Firește că noi avem o mare stânjeneală în a respinge acest proiect, pentru că e vorba de salariați, e vorba de pensionari. Dar eu întreb: cine respectă dreptul salariaților, cei care le dau drepturile sau cei care prorogă de mai multe ori beneficiul acestor drepturi?
Eu aș vrea, domnule Albulescu – ne cunoaștem, am lucrat împreună –, eu aș vrea, ca să votăm în deplină cunoștință de cauză, să ne explicați și nouă de ce Ministerul Economiei, în speță Departamentul pentru Energie, nu și-a făcut treaba. De ce a trebuit să prorogăm din nou termenele? Pentru că, dacă dumneavoastră nu ne spuneți de ce, s-ar putea ca, în decembrie 2014, dacă avem sănătate, să trebuiască să mai prorogăm o dată.
Așadar, domnule Albulescu, dincolo de ceea ce am spus adineauri, că va fi nevoie să avem o discuție serioasă cu Guvernul în legătură cu asumarea sa privind privatizarea, vă rog să ne explicați de ce Departamentul pentru Energie nu și-a făcut treaba și trebuie să prorogăm acest termen.