Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 martie 2014
Dezbatere proiect de lege · respins
Nicolae Vlad Popa
Discurs
## Stimați colegi,
Aparent, motivația este interesantă: apărarea proprietății, a dreptului de proprietate al unor oameni care au deținut acele terenuri.
În fond, pot spune, din păcate pentru dumneavoastră, din fericire pentru acele unități care beneficiază de acele terenuri – și sunt nenumărate acele universități cu specific în domeniu, fără acele terenuri nici nu-și pot desfășura activitatea –, spun că acest text de lege este profund neconstituțional. Nu are niciun fel de bază, încalcă toate principiile, inclusiv dreptul de proprietate garantat de Constituție, retroactivitatea legii – nu mai vorbesc, imposibilitatea unei astfel de activități, dar, mai ales, gândiți-vă, domnule coleg, că aceste bunuri sunt intrate într-un circuit civil, legal din punctul de vedere al întregii legislații române. Nu putem astăzi, încălcând actul fundamental, să schimbăm regula. Vreau să vă spun că pentru aceste terenuri există posibilitatea despăgubirii la un nivel acceptabil, în așa fel încât nimeni să nu piardă, dar ceea ce doriți dumneavoastră este, într-adevăr, de neacceptat. Mai bine zis, neconstituțional.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.