Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·9 septembrie 2015
other
Florian Dorel Bodog
Discurs
## Stimați colegi,
Aș dori să încep prima mea declarație politică din această sesiune parlamentară prin a saluta cu entuziasm aprobarea ordonanței de urgență privind majorarea cu 25% a salariilor personalului din sistemul sanitar.
Această măsură luată de Guvernul PSD va crește cu siguranță motivarea angajaților din sistemul public și, cel mai probabil, va avea un efect benefic în stoparea migrației cadrelor medicale către locuri de muncă din străinătate.
Pe aceeași lungime de undă, doresc să îmi exprim speranța că și alte domenii la fel de importante pentru statul român, precum cel al educației, vor primi atenția cuvenită din partea noastră, pentru a realiza și aici o creștere sustenabilă.
În altă ordine de idei, doresc să atrag atenția asupra faptului că această creștere salarială de 25% trebuie făcută cu calcule atente asupra riscurilor posibile, deoarece o simplă decizie care să modifice aceste cifre de astăzi pe mâine ar putea avea consecințe dezastruoase în plan fiscal. Mai concret, această majorare trebuie susținută prin creșterea sumei alocate per pacient de către Casa de Asigurări de Sănătate și, implicit, prin majorarea bugetului acesteia, altminteri riscăm un colaps al sistemului fiscal și de management al spitalelor din întreaga țară. În momentul în care prevederile legale în vigoare stipulează clar faptul că bugetul de salarii al unui spital nu poate depăși 70% din întregul buget, iar creșterea salarială nu este susținută din altă direcție, oricare spital ar fi în imposibilitatea acoperirii acestui deficit de 25% creat de ordonanța de urgență. Sunt convins că, atunci când această ordonanță va intra în dezbaterea parlamentară, vom reuși să completăm și să îmbunătățim acest act normativ, în interesul atât al medicilor, cât și al pacienților din România.
Nu în ultimul rând, sper într-o abordare unitară și integrată a acestei creșteri salariale în cadrul viitoarei legi a salarizării din sectorul bugetar, pentru a nu neglija și alte domenii vitale pentru dezvoltarea României.
Vă mulțumesc pentru atenția dumneavoastră.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.