Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2008
Declarații politice · respins
Ioan Chelaru
Discurs
## Mulțumesc.
Întrebarea este adresată prim-ministrului.
Domnule prim-ministru,
În octombrie 2005 Prefectura județului Neamț a trimis către Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietății, aflată în subordinea dumneavoastră, dosarul domnului Șerban Constantin Nicolau pentru retrocedarea conacului din comuna Icușești, satul Bătrânești. Întrucât restituirea în natură nu este posibilă, imobilele fiind demolate, Prefectura județului Neamț a dispus trimiterea dosarului la ANRP. De trei ani instituția condusă de doamna Ingrid Zaarour nu a făcut nimic pentru a soluționa dosarul nr. 4.563.
Domnule prim-ministru,
În condițiile prezentate mai sus, vă întreb ce măsuri veți lua pentru ca acest caz să fie rezolvat.
De asemenea, care sunt măsurile pe care le veți dispune pentru ca o instituție aflată în subordinea dumneavoastră să își îndeplinească atribuțiile pentru care a fost înființată și astfel de cazuri să nu mai existe?
Solicit răspuns în scris și verbal. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.