Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·3 decembrie 2014
other · respins
Iulian Iancu
Declarație politică susținută cu ocazia Zilei internaționale a persoanelor cu dizabilități
Discurs
## Stimați colegi,
Avem în dezbatere o ordonanță de urgență care încearcă să reglementeze un domeniu scăpat atenției legiuitorului, respectiv se adresează consumatorului casnic care utilizează energie termică.
În consecință, comisia noastră, Comisia pentru industrii și servicii, a fost sesizată pentru dezbatere, în procedură de urgență, cu proiectul de lege menționat.
Senatul a adoptat proiectul de lege.
De asemenea, Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil acest proiect, proiect care se adresează, cu preponderență, punerii la dispoziția furnizorilor a cantităților de gaze naturale rezultate din activitatea de producție, necesare acoperirii consumului clienților casnici, inclusiv cantitățile destinate producătorilor de energie termică, numai pentru cantitățile care sunt destinate utilizării la producerea de energie termică în centrale de cogenerare și în centralele termice destinate consumului populației.
În fond, aceasta era modificarea esențială, absolut necesară, pentru a putea permite legislației secundare, respectiv Autorității de Reglementare și Guvernului, ca, prin hotărâre de guvern, să stabilească noile prețuri la producerea de energie termică în România.
În consecință, membrii comisiei vă propun... propun plenului adoptarea proiectului de lege.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.