Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2010
procedural · respins
Domnica Doina Pârcălabu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Vă mulțumesc, domnule președinte.
Modificările care se aduc Legii nr. 76/2002 prin această propunere legislativă implică costuri suplimentare asupra bugetului asigurărilor pentru șomaj, în condițiile în care atât în anul 2009, cât și în anul 2010 se prognozează un deficit al acestui fond, fapt pentru care, așa cum spuneam și mai devreme, având în vedere revizuirea Legii nr. 76/2002, așa cum s-a stabilit în planul de acțiuni pentru implementarea Planului național de reformă, Guvernul, în acest moment, nu susține această inițiativă legislativă.
Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.