Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·5 noiembrie 2007
Dezbatere proiect de lege · adoptat
Aurel Gubandru
Discurs
## Stimați colegi,
Comisia pentru industrii și servicii a fost sesizată pentru dezbaterea în fond, în regim de urgență, cu proiectul de lege menționat.
Proiectul a fost adoptat de Senat.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat favorabil proiectul de lege, însă Comisiile pentru politică economică, reformă și privatizare, precum și pentru buget, finanțe și bănci au avizat negativ acest proiect.
În fapt, proiectul de lege are ca obiect modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 189/2002 privind operațiunile compensatorii la contractele de achiziție pentru nevoi de apărare, ordine publică și siguranță națională, aprobată cu modificări și completări prin Legea
nr. 354, prin care s-au eliminat diferențele de tratament juridic aplicabil în prezent achizițiilor de tehnică specială din afara teritoriului României, în funcție de originea comunitară sau extracomunitară a ofertanților.
În urma dezbaterilor, membrii comisiei au hotărât în unanimitate adoptarea proiectului de lege, cu amendamentele admise.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.