Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·12 iunie 2017
Dezbatere proiect de lege · respins
Iulian Iancu
Discurs
## Stimați colegi,
Cred că avem în față una dintre cele mai importante legi din această sesiune. Trece oarecum neobservat acest lucru. Este legat de impactul direct asupra gradului de suportabilitate a consumatorului casnic, este legat direct de nivelul și condițiile pe care le putem asigura cetățenilor României în timpul sezonului rece, este legat de vulnerabilitatea a 48% din locuitorii României și de incapacitatea de plată, pe timpul iernii, a 37% dintre aceștia a facturilor la încălzire.
Cu toate acestea, văd – nu sunt surprins, vă mărturisesc, din păcate, nu sunt surprins – că pozițiile segmentului de dreapta din Parlament sunt de departe împotriva interesului direct pe care îl au România și cetățeanul, consumatorul român, și industria și economia românească. Și am să vă explic.
În momentul în care vorbim de liberalizare – și am văzut și lideri politici ieșind și comentând, fără să aibă habar de acest subiect – trebuie să ai pârghiile pieței formate, adică să poți să tranzacționezi nediscriminatoriu, transparent, concurențial, să ai toate platformele de tranzacționare în aceste condiții deja realizate, să ai posibilitatea să menții în echilibru sistemul național de transport.
Pentru aceasta îți trebuie o piață de echilibrare, îți trebuie o definiție a punctelor virtuale, îți trebuie o cunoaștere exactă a punctelor de intrare și ieșire din sistem.
Cum a fost posibil ca segmentul politic de dreapta al acestei țări, în noiembrie anul trecut, fără să existe toate aceste instrumente, să fie de acord cu liberalizarea cu patru ani mai repede decât termenul asumat prin lege de România?
Ați făcut-o! Cum e posibil, astăzi, să invocați că nu există acele instrumente, când, la vremea respectivă, le-ați invocat că există, dar nu există nicio problemă din punctul de vedere al României?
Cum nu se poate observa riscul uriaș la care expunem consumatorul din România, indiferent de forma și statutul acestuia, fie că este consumator casnic, fie că este consumator din domeniul economic?
Cum adică nu ne pasă că forțăm o creștere cu 27%, a doua zi, 27%, a prețului la gaze, când acest lucru se duce direct în gradul de competitivitate a întregii economii din România?
Cum de nu vedem că ne punem în pericol exact pe segmentele cruciale, fundamentale ale economiei, cele mai importante domenii care au început cât de cât să facă concurență într-o piață regională?
Nu vedem aceste lucruri? Ba nu, le vedem, cred că suntem extrem de conștienți de riscurile la care sunt expuse, practic, deopotrivă, atât piața... lipsa de piață, cât și consumatorul din România.
În consecință, ce facem noi astăzi, stimați colegi?
În fața dreptului ca un producător să crească prețul nelimitat, Guvernul României, Parlamentul României consideră că trebuie să existe o limită a creșterii, fără niciun merit din partea producătorului. Producătorul nu face nicio investiție. El beneficiază de o creștere administrativă. Ai avut până ieri 60 de lei, deși costul tău de producție era 28,7 lei, adică mai mult de sută la sută decât cheltuiești, și, cu toate acestea, vrei să ai 90 de lei, 100 de lei... OK, poți să îi ai, dar trebuie să existe, din acest punct de vedere, o împărțire a acestui plus cu consumatorul român! Asta propunem noi. Ai o creștere din pix, fără niciun merit, trebuie să împarți această creștere cu consumatorul român. Asta am decis noi: crești peste 85 de lei, atunci împarți din această creștere cu consumatorul român – 80% consumatorului, 20% îți rămân totuși ție, deși nu ai făcut nimic pentru această creștere. Și deducem și toate investițiile, adică nu există niciun risc în ceea ce privește regimul investițional în România.