Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·13 octombrie 2015
procedural · respins
Mariana Câmpeanu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
Stimați colegi,
Cred că de fiecare dată când iau cuvântul sunt uimită de poziția cu care vine Guvernul să susțină sau să nu susțină un proiect legislativ. Eu știu că, pentru mersul bun al lucrurilor în această țară, Legislativul și Executivul trebuie să lucreze împreună, în așa fel încât să putem să scoatem legi cât mai bune și în folosul cetățenilor.
Ce ne spune onoratul Guvern? Că în această măsură legislativă nu a fost cuprins nu știu ce articol!
Domnilor, la comisie ați venit, ați făcut amendament în așa fel încât să îmbunătățim această legislație sau vă este foarte ușor să scrieți acolo: „Nu susținem, că lipsește o virgulă.”?
În altă ordine de idei, oare, când sunt sesizate astfel de probleme, v-ați gândit vreodată că totuși acest domeniu trebuie reglementat? Că acolo se fac abuzuri nemărginite? V-ați gândit să luați măsuri și să reglementăm domeniul respectiv?
Eu cred că așa trebuie să lucrăm împreună, nu să dăm rapoarte negative, că ne e lene să lucrăm, așa cum s-a întâmplat și atunci când am cerut să se reglementeze și problema zilierilor! Decât să strângem bani la buget, mai bine spunem că ne e lene să lucrăm și că e foarte greu să completăm un registru! Așa faceți și de această dată!
Eu cred că mai trebuie să ne punem și puțin pe muncă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.