Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·25 februarie 2015
Declarații politice · adoptat tacit
Octavian Motoc
Discurs
## Stimați colegi,
Cred că nu avem dreptul să pierdem nici măcar o zi din cele în care putem să-i protejăm pe concetățenii noștri care sunt înșelați de astfel de agenții de ocupare a forței de muncă foarte, foarte des în ultima vreme.
Din acest motiv, eu cred că această inițiativă legislativă este una foarte bună și, chiar dacă există un proiect de lege în curs de a se elabora, eu cred că nu ne oprește nimeni să luăm în considerare această inițiativă legislativă care pornește din Parlament și ale cărei prevederi sunt dintre cele mai nobile.
Cred că două dintre ele trebuie luate în considerare în mod deosebit, și anume aceea ca Inspectoratul Teritorial de Muncă, noua formă, să fie obligat să afișeze la vedere lista cu agențiile de ocupare a forței de muncă și să afișeze inclusiv cauzele și sancțiunile pe care le-au avut acestea atunci când au fost aplicate, pentru ca toți aceia ce doresc să apeleze la respectivele agenții de ocupare să se ferească a intra în capcana pe care acestea le-o pun.
De asemenea, această prevedere, ca agențiile de ocupare a forței de muncă să aibă obligația de a transmite datele de contact ale cetățenilor români pe care îi plasează la muncă în străinătate la misiunile diplomatice din țările respective, până cel târziu la data plecării acestora din România, este, de asemenea, o prevedere extrem de benefică.
Amenzile mărite pentru agențiile de ocupare a forței de muncă, care apar în această propunere legislativă, sunt și ele bine-venite.
De aceea, vă rog, stimați colegi, ca această inițiativă legislativă să treacă astăzi de Senat și să nu mai așteptăm acest proiect de lege pe care colegii noștri de la Guvern îl promit pentru o perioadă pe care nu o cunoaștem încă.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.