Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·17 septembrie 2008
other · adoptat
Dragoș Petre Dumitriu
Alocuțiuni dedicate Zilei Internaționale a Democrației – 15 septembrie
Discurs
## Stimați colegi,
Cred că prezența în sală, în acest moment, și mai ales atenția de care se bucură această manifestare denotă foarte mult câtă democrație avem în țară în momentul de față.
Practic, noi vorbim de la tribuna unui parlament care funcționează ca o mașină de vot, vorbim de la tribuna unui parlament lipsit de instrumentele sale fundamentale, și anume moțiunea simplă, care, în loc să-și facă efectul normal, și anume să ducă la demiterea ministrului, nu mai are niciun rol.
Moțiunea de cenzură a devenit o armă politică utilizată mai mult pentru șantaj. Aceasta este democrație?
Sau vorbim cumva unui electorat interesat de proiecte politice, de programe? Nicidecum. Vorbim unui electorat devenit mercenar. Lor ne adresăm, pe ei îi plătim, în fapt, nu îi învățăm ceea ce este bine sau ceea ce nu este bine și trebuie făcut, trebuie reparat.
Vorbim de la tribuna unui parlament care a votat o lege electorală care nu mai este astăzi pe placul nimănui, pentru că este plină de greșeli, aflată într-o confuzie totală, o lege pe care mulți ar dori să o schimbe, unii chiar radical, chiar s-o înlocuiască cu vechile prevederi.
Vorbim, practic, de la tribuna unui parlament care permite funcționarea în ilegalitate a unor instituții fundamentale ale statului, cum ar fi Curtea de Conturi, vorbim, practic, despre instituții care funcționează doar pe hârtie.
Aceasta nu mi se pare a fi democrație!
Și îmi aduc aminte, în ‘90, când Brucan a rostit două adevăruri care ne-au supărat, și anume faptul că „Vor mai trebui să treacă 15 ani până când în România să se instaureze democrația” – și aici s-a înșelat, iată că au trecut aproape 20 de ani și nu se întrezăresc speranțe că democrația va fi în România – și, al doilea adevăr pe care l-am negat atunci, care ne-a enervat, dar pe care trebuie să îl recunoaștem astăzi, că „Românii sunt _stupid people_ “.
Într-adevăr, asta dovedim că suntem și noi ca politicieni, și electoratul căruia noi ne adresăm, din păcate. Pentru că
speranța unei schimbări ar trebui să vină de la electorat, însă nu vine. De la electorat nu vin decât cereri pentru ca sistemul să meargă înainte, șpaga să fie din ce în ce mai mare, mita, fie ea electorală, fie ea directă pentru diverse servicii, să continue să fie mai mare.
Acesta este adevărul, așa încât, îmi pare rău, dar această zi a democrației, sărbătorită prin prezența, sau mai bine zis prin absența a 90% dintre parlamentari, în fapt ar trebui să fie o zi oarecum în doliu pentru democrația românească. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.