Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·14 iunie 2021
procedural · respins
Alina-Ștefania Gorghiu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Analiza discursului
- Populism
- 0 · fără
- Anti-pluralism
- 0 · fără
- DQI
- nivel 0 · fără justificare niciuna · poziţional
- Voce
- —
Discurs
Stimați colegi, dat fiind faptul că este ora 17.00, trecut de ora 17.00, continuăm lucrările cu cea de-a doua parte a ședinței, respectiv exprimarea votului asupra punctelor înscrise la votul final.
Potrivit prevederilor art. 111 din Regulamentul Senatului, se vor supune unui singur vot raportul în întregime și inițiativa legislativă.
De asemenea, vă reamintesc că votul se exercită prin intermediul sistemului de vot electronic hibrid, respectiv prin intermediul tabletei puse la dispoziție de STS și card de vot electronic, iar senatorii care nu vor putea să-și exprime votul prin această modalitate vor fi apelați, din sala de plen, la numerele de telefon puse la dispoziție la solicitarea liderilor de grup.
Modalitatea de exercitare a votului în cadrul sesiunii de vot electronic hibrid este următoarea: senatorii prezenți în
sala de plen a Senatului vor putea să-și exprime opțiunea de vot prin intermediul cardului de vot introdus în consola de vot, prin apăsarea uneia din tastele „pentru”, „contra”, „abținere” sau „prezent”, în conformitate cu art. 139 din Regulamentul Senatului. Senatorii care nu sunt prezenți în sala de plen își vor exprima opțiunea de vot prin intermediul aplicației „vot electronic” instalate pe tabletele puse la dispoziție de STS.
Pentru exercitarea fiecărui vot este necesar să se acceseze pictograma „vot” de pe ecranul tabletei. Vor fi afișate patru taste digitale, inscripționate astfel: „pentru”, „contra”, „abținere”, „prezent, nu votez”, reprezentând opțiunile de vot. În cazul în care senatorul va apăsa exclusiv tasta „prezent, nu votez”, acesta va fi înregistrat prezent, în categoria celor care nu și-au exprimat nicio opțiune de vot.
Timpul alocat pentru exprimarea votului prin mijloace electronice on-line este de 30 de secunde.
Senatorul își poate exprima poziția în problema supusă votului dacă se înregistrează în aplicație în intervalul de timp alocat votării. Ieșirea din aplicație după exprimarea opțiunii în problema supusă votului, dar înainte de expirarea timpului alocat votării nu invalidează opțiunea exprimată. Senatorul are posibilitatea de a-și schimba opțiunea de vot exprimată în timpul alocat fiecărui vot, dar numai după apăsarea tastei „refresh”.
În timpul ședinței de vot electronic hibrid, în cazul în care senatorul este înregistrat în aplicație sau are cardul de vot introdus în consolă, dar nu apasă nicio tastă va figura absent la votul respectiv. În situația în care, din eroare, senatorul prezent în sala de plen își exercită votul prin intermediul cardului de vot, precum și on-line, prin intermediul tabletei STS, în mod automat se va înregistra și se va lua în considerare doar opțiunea exprimată prin intermediul sistemului din sala de plen, adică cardul de vot.