Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·6 februarie 2008
other · respins
Ilie Sârbu
Discurs
## Stimați colegi,
De obicei, opoziția vine să critice. Astăzi lucrurile se întâmplă altfel. Am venit să laud proiectul Guvernului și al celor care, până la acest moment, și-au dat avizele necesare, ca unul care cunoaște viața preoților de parohie, am fost mulți ani consilier economic și mă ocupam direct de ceea ce se întâmpla și la parohiile de gradul I de oraș, și la cele de sat, dar mai ales la cele de gradul III și la filiile care aveau o situație financiară precară. A venit revoluția, s-au schimbat multe în România, avem liste de 300 de oameni foarte bogați, dar în mediul rural, în general, lucrurile nu s-au schimbat. Din această „neschimbare” fac parte și preoții, cu toate că ei sunt implicați în viața comunității, așa cum știm cu toții, participă la toate evenimentele importante din viața unei familii.
Grupul parlamentar PSD, sigur, va susține proiectul de lege.
Rugămintea mea este să votăm.
Să fim generoși, așa cum am fost și în alte situații. Voi veni și eu cu un proiect de lege, la care, iarăși, am să vă solicit să fiți generoși.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.