Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 martie 2015
procedural · respins
Nicolae Vlad Popa
Discurs
## Stimați colegi,
E o singură problemă, care la Cameră, din păcate, produce disfuncții, și anume că noi nu însemnăm un vot. Noi însemnăm un vot al senatorului, iar votul senatorului nu înseamnă că poate fi înlocuit printr-o decizie, chiar dacă vine de la grup, pentru că acel vot, de fapt, este mandatul dat de alegători.
Este o problemă care ține de respectarea Constituției, pentru că, dacă se înlocuiește voința senatorului prin delegarea altuia într-o comisie în care ești mandatat sau, mai bine zis, delegat de grupul tău, sigur că nu putem vorbi despre respectarea Constituției. Dacă vedeți textul din Constituție, vedeți că se spune: comisiile parlamentare sunt alcătuite la începutul sesiunii. Sunt alcătuite. Acest cuvânt, „alcătuite”, această sintagmă „sunt alcătuite” înseamnă că eu sau X, sau dumneavoastră, fiecare, sunteți delegați, sunteți mandatați, sunteți împuterniciți să faceți parte dintr-o comisie. Nimeni nu poate să vă înlocuiască sau, mai bine zis, să vă preia dreptul de a vota, așa cum dumneavoastră, inițial, ați fost îndreptățit.
Eu cred că această prevedere face ca anumite chestiuni de ordin constituțional să fie nerespectate și atunci o să avem o problemă din punctul acesta de vedere.
Vă rog să mă credeți, e foarte ușor să rezolvi printr-o singură frază. Aici e vorba despre o modificare care trebuie să aibă în spate acea schimbare de instituție, și anume
să avem supleanți. Dar ăia trebuie numiți, deci nu poate să meargă oricine. Dacă ești membru supleant, așa cum există instituția în alte parlamente, dacă ești membru într-o comisie, membru plin și membru supleant, ai un drept să te prezinți în comisie în locul cuiva care lipsește. Dar, dacă nu ești, acest drept, preluat doar prin mandatul președintelui de grup...
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.