Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·30 octombrie 2012
Dezbatere proiect de lege · adoptat tacit
Toni Greblă
Discurs
## Stimați colegi,
Foarte pe scurt, pentru că, între timp, lucrurile s-au clarificat. Este vorba de statutul reprezentanților societății civile – al celor doi reprezentanți ai societății civile – în Consiliul Superior al Magistraturii. Conform unui text relativ ambiguu, membrii Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitari. La prima vedere, s-ar subînțelege că și reprezentanții societății civile au aceeași calitate, de demnitari.
Pentru a clarifica lucrurile, am formulat un amendament, în sensul în care „judecătorii și procurorii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii au calitatea de demnitari”. Numai aceștia au calitatea de demnitari, au cabinet de demnitari, au activitate continuă în Consiliul Superior al Magistraturii, beneficiază de toate drepturile și-și asumă toate obligațiile demnitarului.
Reprezentanții societății civile doar primesc o indemnizație de ședință, doar participă la lucrările plenului Consiliului Superior al Magistraturii, nu și pe secțiuni, nu și în alte activități, nu au cabinet al demnitarului și, ceea ce este cel mai important, ei trebuie să-și păstreze statutul de reprezentanți ai societății civile în CSM.
Drept urmare, am propus acest amendament, pe care-l susțin și cu care a fost de acord și CSM, cu care înțeleg că este de acord și Guvernul, astfel încât vă rog să-l supuneți la vot și, după aceea, proiectul de lege cu amendamentul, sper, admis.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.