Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·19 septembrie 2016
Informare · respins
Paul Dumbrăvanu
Discurs
## Stimați colegi,
Grupul Partidului Național Liberal susține acest proiect de lege, pentru că este unul benefic comunității. Proiectul nu face altceva decât să instituie obligații din partea proprietarului, ca, atunci când este notificat de trei-patru ori în decurs de 90 de zile, să poată să-și facă, să fie obligat, de fapt, să-și facă curățenie pe acel teren și, dacă nu, primăria să poată solicita judecătoriei să-i permită să intre pe acel teren să facă curățenie și acea notă de plată să fie instituită în sarcina proprietarului respectiv.
Nu există o astfel de reglementare și vă pot spune asta pentru că am făcut foarte multe interpelări în legătură cu terenurile din zona urbană, inclusiv Parcul IOR din București, unde există o zonă plină de șobolani, nederatizată ș.a.m.d. și proprietarii nu fac niciun fel de acțiune, nu iau niciun fel de măsură, în continuare autoritățile fiind disperate că nu au mijloc legal pentru a-i obliga să-și facă curățenie.
Am auzit mai devreme că ar exista deja legislație în domeniu. Păi, dacă ar exista legislație în domeniu, de ce nu s-ar rezolva problemele acestea în toate orașele unde sunt terenuri virane, neîngrijite și care reprezintă focare
de infecție? Pentru că fiți siguri că proprietarii, dacă ar fi amendați și ar simți aceste amenzi, ar fi cu mai mare grijă față de proprietatea lor.
Deci, nederanjând pe nimeni, cred că propunerea de respingere nu este întemeiată, având în vedere că nu e ceva neconstituțional să ceri unei judecătorii ca un proprietar să poată să-și facă curățenie pe terenul respectiv sau primăria să facă curățenie pe acel teren și mai departe nota respectivă să apară în sarcina proprietarului.
Deci vă rog, în măsura în care puteți și aveți dispoziție să citiți proiectul de lege, să susțineți contrariul a ceea ce comisia a cerut, adică să votăm această lege și să respingem proiectul care a venit de la comisie.
Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.