Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·18 decembrie 2007
deadline extension · respins
Varujan Vosganian
Discurs
Stimați colegi,
În anul acesta, 2007, noi am elaborat un șir de indicatori de eficiență pentru banul public.
Veți constata că pe parcursul anului 2008 vor apărea și alte măsuri restrictive, pentru a îngrădi unele practici care nu au legătură cu obiectul de activitate precis al unei munci suplimentare.
Noi am constatat că se fac abuzuri, și primul lucru pe care-l faci, înainte de a căuta vinovații, este să limitezi în continuare posibilitatea acestui abuz. De aici încolo noi vedem, unde managementul este incompetent, unde personalul este puțin. Dacă mă întrebați pe mine, personalul
nu este puțin în administrație. Rămâne atunci să vedem care este calitatea managementului.
Dar, până atunci, să ne luăm măsuri de siguranță, pentru că nu-i nici banul meu, nici al dumneavoastră, e banul public și trebuie să luăm aceste măsuri de siguranță.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.