Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·22 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Ion Hadârcă
Discurs
## Stimați colegi,
În calitatea mea de membru al Comisiei pentru învățământ, am participat la acest lung și interesant șir de dezbateri în jurul proiectului de lege a manualelor școlare, a manualului școlar, și vreau să spun că au fost niște dezbateri foarte liberale, foarte deschise, deși au rămas unele divergențe care nu au fost soluționate, dar mi s-a părut că am găsit, pe problemele centrale, am găsit limbă comună. Bineînțeles că dezbaterile aveau tendința să fie întinse până la infinit și trebuia de tras o linie. Venind cu acest proiect în fața Senatului, eu cred că și comisia, și membrii, fiecare în parte, și-au achitat în mod demn datoria. Până la urmă, este mai bine să începi un an școlar cu manuale decât fără, așa cum, de mai multe ori, am auzit că s-a întâmplat și aceasta este esența majoră a acestei legi absolut necesare.
Grupul parlamentar al ALDE subscrie și susține acest proiect important pentru sistemul de învățământ național. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.