Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·14 aprilie 2009
Informare · Trimis la votul final
Sulfina Barbu
Discurs
Stimați colegi,
În conformitate cu prevederile art. 95 din Regulamentul Camerei Deputaților, republicat, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor au fost sesizate spre dezbatere în fond, în procedură obișnuită, cu Propunerea legislativă privind înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații ca autoritate publică autonomă sub control parlamentar.
Camera Deputaților, potrivit Constituției României, este prima Cameră sesizată.
Comisia juridică, de disciplină și imunități a avizat negativ această propunere legislativă.
Comisia pentru buget, finanțe și bănci a avizat, de asemenea, negativ.
Consiliul Legislativ a avizat favorabil propunerea legislativă, cu observații.
Această propunere legislativă, inițiată de domnii deputați Relu Fenechiu și Mircea Vasile Cazan, are ca obiect de reglementare înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații ca autoritate publică autonomă, cu personalitate juridică, sub control parlamentar. În conformitate cu prevederile regulamentului, Comisia pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și Comisia pentru tehnologia informației și comunicațiilor au dezbătut propunerea legislativă în ședință comună, în data de 7 aprilie 2009.
La dezbateri au fost prezenți 28 de deputați din totalul celor 31 de membri ai Comisiei pentru administrație publică, amenajarea teritoriului și echilibru ecologic și 12 deputați din totalul de 13 membri ai Comisiei pentru tehnologia informației.
În urma examinării inițiativei legislative, s-a hotărât cu majoritate de voturi să se supună plenului Camerei Deputaților respingerea propunerii legislative privind înființarea Autorității Naționale pentru Comunicații.
Cele două comisii au fost sesizate în același timp cu Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 22/2009 privind înființarea Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, care are același obiect de reglementare.
Având în vedere faptul că ordonanța de urgență a intrat în vigoare începând cu data de 22 martie 2009 și produce deja efecte, iar Comisia Europeană a solicitat în repetate rânduri României asigurarea stabilității instituționale a Autorității de Reglementare în Comunicații, cele două comisii au hotărât respingerea acestei propuneri legislative.
Proiectul de lege face parte din categoria legilor organice. Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.