Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·3 mai 2018
Dezbatere proiect de lege · respins
Radu Mihai Mihail
Discurs
## Stimați colegi,
În programul de guvernare al PSD–ALDE, sprijinul pentru exporturi este tratat la capitolul „Și altele”. Apare cuvântul export de câteva ori, dar este menționat în contexte de genul „eficientizarea portalului de comerț exterior” sau „vom susține exportul prin înființarea unui minister sau prin înființarea unei agenții de promovare a exportului”.
Dezvoltarea economică prin consum intern pe care o promovează guvernarea actuală ne duce într-un fund de sac și, dacă nu punem accent pe valoare creată în România și valoare apreciată în afara României, nu avem cum să avem o creștere pe care să o susținem pe termen lung.
Ce e nevoie? E nevoie să investim câte ceva ca să putem să obținem rezultate. Și în cazul acestei propuneri avem în dezbatere un lucru concret care nu necesită să scoatem mulți bani din bugetul statului, pentru că s-a demonstrat, prin experiența din anii ’90, că banii se vor întoarce repede la bugetul statului și, și mai important, trebuie să nu uităm un lucru – întreprinzătorul român are nevoie să se simtă susținut de stat. Da? Pentru a exporta, are nevoie să se simtă susținut de cineva care-l sprijină acolo unde vrea să exporte, atașați comerciali, care nu prea există în momentul de față. Și ar fi foarte, foarte bine și util și ar ajuta întreaga economie românească să fie susținut financiar.
De aceea, vă propunem să votați acest proiect de lege. Mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.