Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·28 iunie 2010
Dezbatere proiect de lege · retrimis
Mircea Dan Geoană
Discurs
Stimați colegi,
Înainte de a intra în dezbaterea punctelor 15, 16, 17 din ordinea de zi, care se referă la procedura insolvenței, aș dori să vă propun să ne îndreptăm atenția către cele trei proiecte de lege pentru care trebuie să dăm vot final astăzi, 28 iunie 2010.
Este vorba de proiectul de lege înscris la punctul 32 din ordinea de zi, de proiectul de lege înscris la punctul 33 din ordinea de zi și de propunerea legislativă înscrisă la punctul 34 din ordinea de zi, pentru care dezbaterea a avut loc săptămâna trecută.
La punctul 32 din ordinea de zi, Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 42/2010 pentru reglementarea unor măsuri financiar-bugetare referitoare la executarea bugetului Ministerului Administrației și Internelor pe anul 2010.
Știți discuția referitoare la cifre și schimbul de opinii. Proiectul de lege face parte din categoria legilor ordinare. Raportul comisiei este de admitere, fără amendamente. Senatul este primă Cameră sesizată.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.