Monitorul Oficial·Partea II·Camera Deputaților·29 octombrie 2015
other
Florin Iordache
Discurs
Stimați colegi,
Intervenția mea de astăzi se datorează promisiunii pe care PSD-ul a luat-o, aceea de a adopta și a susține votul pentru românii din diaspora.
Iată că în momentul în care am preluat președinția Comisiei pentru elaborarea votului pentru românii din diaspora am reușit, într-un timp-record, în aproximativ două săptămâni, elaborarea și adoptarea de către Parlament a acestei legi, o lege foarte importantă, o lege care se adresează românilor aflați în străinătate, care vor avea posibilitatea pentru alegerile parlamentare din noiembrie 2016 să poată vota, chiar dacă se găsesc în străinătate. Iată că această promisiune pe care PSD-ul a luat-o, odată cu preluarea președinției comisiei speciale, am dus-o la îndeplinire, împreună cu ceilalți colegi sau o mare parte din colegii din grupurile parlamentare din Parlament.
Sper că lucrările comisiei vor continua, astfel încât să avem atât pentru alegerile europarlamentare, cât și pentru alegerile prezidențiale un vot complet pentru românii din diaspora, astfel încât toate criticile că cei aflați departe de țară nu pot vota să devină fără obiect și odată cu adoptarea acestor legi să își poată exercita un drept fundamental, acela al votului.
Vă mulțumesc mult.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.