Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·21 aprilie 2008
Declarații politice · respins
Nicolae Văcăroiu
Discurs
Stimați colegi,
La punctul 6 din ordinea de zi este înscrisă adoptarea prin împlinirea termenului la 16.04.2008 și, respectiv, 17.04.2008 a următoarelor inițiative legislative:
– Proiectul de lege privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 4/2008 pentru modificarea și completarea Legii nr. 293/2004 privind Statutul funcționarilor publici din Administrația Națională a Penitenciarelor;
– Propunerea legislativă pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Vi le-am adus la cunoștință, doamnelor și domnilor senatori.
Stimați colegi,
Vă propun – cred că mai vin colegi senatori – să fiți de acord să luăm în discuție, cu prioritate, o serie de legi cu caracter ordinar, după care revenim la legile organice, unde avem vot final.
La punctul 22 din ordinea de zi este înscris Proiectul de lege pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 11/2008 privind unele măsuri pentru reglementarea regimului unor debitori și creditori ai fondului de risc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.