Monitorul Oficial·Partea II·Senatul·23 septembrie 2009
procedural · respins
Cristian Rădulescu
Aprobarea ordinii de zi și a programului de lucru
Discurs
## Stimați colegi,
Legea venitului minim garantat este una dintre cele mai contestate și discutate de reprezentanții administrației publice locale, și avem destui în această Cameră a Parlamentului.
În ciuda acestui fapt, țin minte că, la începutul anului 2004, un raport al Băncii Mondiale spunea că dintre toate măsurile de protecție socială care au fost luate în decursul
anilor, în România, Legea venitului minim garantat este cea mai eficientă fiindcă a reușit să țintească cel mai bine acele categorii care necesită imperativ, ca să nu spun chiar, în unele cazuri, cu disperare acest ajutor social.
Sigur, ea a avut și unele modificări, cu zilele acelea de serviciu prestat în slujba comunității, și s-a încercat în decursul timpului să fie aduse mai aproape de realitate și de necesitățile comunității. Această lege sigur că poate fi perfecționată în continuare. Ea este în bună parte responsabilă de faptul că în anul 2003 aproape șase milioane de persoane erau, în statistici și în analizele Băncii Mondiale, la limita de sărăcie extremă, și aceasta este pe undeva pe la 2$/zi/persoană, pentru că sunt diverse praguri și mulți operează cu termenii fără să știe pe unde se situează cuantificarea. Deci, de la această cifră de aproape șase milioane de persoane, să se ajungă în momentul de față, în statisticile naționale, pe la 1,5 milioane de persoane care sunt clasificate la sărăcie extremă.
Guvernul vine acum cu o mărire de 15% într-una din acele direcții care au operat bine până în momentul de față, care se adresează cui trebuie, și cred că odată cu creșterea acestui venit minim garantat și nivelul de sărăcie extremă va scădea în consecință.
Doresc ca măcar această chestiune să fie reținută de către aceia care în diverse discuții spun: „să ne arate Guvernul măcar un singur lucru pe care l-a făcut pentru a ajuta populația pe timp de criză!” Iată unul dintre ele! Vă mulțumesc.
Acest discurs nu este încă acoperit de analiza de discurs (acoperire curentă: 2020 →). Vezi metodologia.